Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Băsescu Referendumul va fi pe 2 noiembrie

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a anunţat, astăzi că a început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât şi din Cameră, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Senatului s-a întâlnit astăzi, de la ora 12.00,cu liderii grupurilor parlamentare de la Senat, principalul subiect fiind negocierea ponderii în Biroul permanent şi în comisii, prilej cu care a prezentat şi cererea de suspendare.

Tăriceanu a menţionat că cererea de suspendare trebuie să aibă minimum o treime din semnăturile deputaţilor şi senatorilor, urmând a fi înaintată Curţii Constituţionale, pentru obţinerea avizului consultativ, informează Mediafax.

”După acest aviz, cererea va fi supusă votului Parlamentului şi va intra în vigoare. Calendarul pe care doresc să îl fac public este 23 septembrie, votul Parlamentului în plenul reunit, pe baza cererii de suspendare, urmat de referendum, pe 2 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale”, a anunţat Tăriceanu, citat de Mediafax.

Tăriceanu a mai anunţat că tot astăzi va iniţia discuţii şi cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor.
Astfel, Cererea de suspendare a preşedintelui României cuprinde trei elemente pentru care se doreşte demiterea lui Traian Băsescu, şi anume faptul că preşedintele s-a implicat în campania PMP, intervenţia directă la preşedintele Comisiei Europene, în cazul comisarului european şi raporturi instituţionale în forme necivilizate.

Ieri, premierul Victor Ponta a declarat iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea şefului statului va fi discutată în PSD, şi că este vorba despre un demers serios.

Traian Băsescu a fost întrebat, în conferinţa de presă susţinută la Newport, după summit-ul NATO, dacă îi este teamă de o nouă suspendare din funcţie. "Intru în campanie şi nu o să le fie bine, să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare", spunea şeful statului.

Cererea de suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu, formulată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, poate fi citită integral AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Udrea așteptată azi la Curtea Supremă!

20 Jan 2022 2150

Acţiune pentru suspendarea lui Traian Băsescu Ce spun magistraţii despre cei 11 constănţeni condamnaţi în dosarul „Fraude la referendum“ (document)

12 Apr 2017 2533

Mircea Căpăţână a fost pus să mintă justiția?

16 Jun 2016 3142

Instanța a decis! S-a redeschis urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu

04 Dec 2015 1628

Judecătorii decid dacă Traian Băsescu va fi anchetat în dosarul „DEMISIA în 5 minute"

04 Dec 2015 1493

Traian Băsescu, faţă în faţă cu magistraţii Judecătoriei sectorului 5

26 Nov 2015 1424

Dosarul “Referendumul” UPDATE - Dragnea va sta astăzi din nou în faţa magistraţilor de la ICCJ

23 Nov 2015 1632

Traian Băsescu, atac la Iohannis şi Ponta „USL trăieşte“

02 Jun 2015 1937

Tăriceanu „Cererea de suspendare a președintelui este valabilă”

20 Oct 2014 1934

Tăriceanu, despre Ponta, ofiţer acoperit "E problema lui. Mie mi se pare inacceptabilă atitudinea preşedintelui"

14 Oct 2014 2409

Cum ar putea ajunge România să aibă trei președinți Tăriceanu nu renunță la ideea suspendării lui Băsescu

06 Oct 2014 1736

Ce a spus, de după gratii, Dan Voiculescu despre Călin Popescu Tăriceanu

21 Sep 2014 1984

Află reacția SUA cu privire la cea de-a treia suspendare a lui Băsescu

09 Sep 2014 1813

Radu Mazăre despre suspendarea lui Traian Băsescu "Ce mă interesează pe mine bazaconiile astea"

09 Sep 2014 1875

Mizele ascunse ale suspendării președintelui Traian Băsescu

08 Sep 2014 1689