Tăriceanu nu dorește o discuție despre moțiunea de cenzură cu Gorghiu și Blaga

 
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat astăzi că refuză o discuție cu liderii PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga pe subiectul legat de moțiunea de cenzură.
 
„Dacă doamna Gorghiu sau domnul Blaga mă vor invita la discuții pe acest subiect voi refuza o astfel de discuție din start. Nu am ce să fac cu o astfel de discuție. În calitate de președinte al ALDE consider că am o obligație de solidaritate cu partenerii de coaliție și o astfel de discuție mi se pare total neavenită. Cum să discuți cu Opoziția, să trădez?”, a declarat Tăriceanu astăzi la Senat.
 
De asemenea, în opinia lui, actuala Opoziție urmărește să obțină puterea „cu orice preț”, folosindu-se de situația din Justiție a premierului Victor Ponta, potrivit agerpres.ro.
 
„Cred că este vorba despre interesul politic al PNL, care este de fapt PNL coafat, de a ajunge cu orice preț să pună mâna pe putere. Nu au discurs, decât acesta și caută orice prilej să încerce răsturnarea Guvernului, (...) nu prin mijloacele democratice, ci eventual folosind alte arme și sprijinindu-se pe acțiunea care este, în acest moment, în Justiție. Altfel, sigur că o moțiune de cenzură este arma pe care Opoziția democratică o folosește în orice țară, este dreptul lor să depună o moțiune de cenzură, dar am impresia că ei contează pe acest sprijin neașteptat pe care îl primesc datorită trimiterii în judecată a domnului Ponta”, a mai adăugat  Călin Popescu-Tăriceanu.



Sursa foto: aktual24.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială

06 Jul 2022 1171

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

20 Jun 2022 964

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1410

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1267

Oficial! Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat!

07 Dec 2021 1433

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1646

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2116

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1652

Oficial DNA! Călin Popescu-Tăriceanu, urmărit penal pentru luare de mită

15 Jan 2021 1719

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2001

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2478

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1881

Tăriceanu, audiat în calitate de suspect într-un nou dosar. De ce este acuzat

21 Jan 2020 1845

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1754

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 2424