Taxiurile din zona aeroporturilor, verificate de poliţişti

Poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi.     
 
             Au fost verificate 338 de autoturisme şi au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie şi rent-a-car.
 
Ieri, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de la transporturi şi rutieră au desfăşurat o acţiune în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi şi rent-a-car.
 
Poliţiştii au verificat 338 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 47 de sancţiuni contravenţionale. 
 
Dintre abaterile constatate, 41 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, cinci pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi 1 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.
 
De asemenea, poliţiştii au retras cinci certificate de înmatriculare auto şi au reţinut un permis de conducere.
 
La acţiune au participat şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român.
 
Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru creşterea siguranţei transportului public de persoane în zonele adiacente aeroporturilor vor continua şi în perioada următoare.
 





sursa foto: europafm

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 587

IPJ Bistrița-NăsăudBărbat care conducea un tractor, depistat sub influența băuturilor alcoolice

12 Apr 2024 256

Știri Constanța azi UPDATE. Un taxi s-a răsturnat pe podul de la Medgidia! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1662

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Incident la Medgidia. Trei tineri prinși de jandarmi cu substanțe interzise (FOTO)

25 Mar 2024 581

IGPR InfotraficTrafic închis pe DN 1E

15 Mar 2024 540

Taximetriștii din Constanța se alătură protestului din București! 50 de mașini au pornit de dimineață (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 921

Artistul Mihai Trăistariu, decizie de ultimă oră în legătură cu firma sa din Constanța, Mihai Taxi SRL

11 Mar 2024 1054

Asociat nou într-o firmă de taxi din Cernavodă, județul Constanța

02 Mar 2024 523

Taximetrist prins în Constanța cu droguri în mașină

01 Mar 2024 644

Poliția Română - Acțiune a polițiștilor pentru verificarea transportului de persoane, în zona aeroporturilor

16 Feb 2024 375

Modificări ale regulamentului serviciului de transport taxi, în Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 1106

Știri Constanța Polițiștii intervin în cazul a patru șoferi în Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Lumina și Saraiu

03 Feb 2024 1107

Un tânăr de 22 de ani a preluat o firmă de taxi din Constanța

15 Jan 2024 1107

În Constanța Jandarmii asigură măsuri de ordine publică , în contextul protestului transportatorilor

14 Jan 2024 929