Tentativă de jaf la o bancă din Cluj Napoca. Suspectul, dat în urmărire. Este al doilea caz petrecut la Cluj într-o săptămână

Un tânăr de circa 25 de ani, cu faţa acoperită şi ameninţând cu un pistol, a încercat, joi, să obţină bani dintr-o unitate bancară din Cluj-Napoca, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj citat de Agerpres.ro
 

"În jurul orei 15:10, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că într-o unitate bancară, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, a intrat o persoană cu faţa acoperită şi ar fi solicitat bani personalului băncii, ameninţând cu un pistol. Bărbatul ar fi fost refuzat, motiv pentru care a părăsit incinta băncii în fugă. În urma acestui incident, nicio persoană nu a fost rănită", a menţionat IPJ Cluj.

 
Conform aceleiaşi surse, imediat după sesizarea incidentului, toate echipajele de poliţie au fost mobilizate pe teren în vederea depistării bărbatului în cauză.
 

"Urmează să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul şi celelalte date de interes pentru soluţionarea cazului. Ancheta este coordonată de către Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul inspectoratului", se mai arată într-o informare a IPJ.

 
Conform descrierii, bărbatul are circa 20-25 de ani, constituţie atletică şi purta îmbrăcăminte de culoare închisă şi ochelari de soare.

Tentativa de jav vine la doar câteva zile după ce, un bărbat cu cagulă și cuțit asupra lui a amenințat o casieriță din sediul Băncii Transilvania și a fugit cu aproximativ 20.000 de lei. Până acum nu a fost prins.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Suspecți de jaf armat căutați de autoritățile austriece, depistați în România

18 Jan 2024 508

Jaf armat la un magazin de lux Chanel din Paris. Un martor a reușit să filmeze momentul (VIDEO)

05 May 2022 1431

Bonnie și Clyde de Tulcea! Doi iubiți, condamnați după un jaf armat la o sală sală de jocuri. Modus operandi

19 Apr 2021 2002

Județul Tulcea Jaf la o sală de jocuri mecanice de la Greci, sub amenințarea unei arme

14 Jul 2020 1804

Jaf armat pe Aeroportul Maica Tereza din Tirana. Patru bărbaţi au furat 10 milioane de euro dintr-un avion de pasageri

10 Apr 2019 2359

Jaf armat la un magazin de bijuterii. Autorii au fost prinşi la graniţă. Printre ei şi un tânăr din Constanţa. Unde a fost atacul

30 Mar 2019 4675

Se întâmplă în România. Jaf armat la Cazinou. Cu cagule pe faţă. Filtre în zona unde a avut loc atacul

17 Mar 2019 4982

Jaf armat la o bancă. Care este prejudiciul. Cum a acționat suspectul

25 Jan 2019 2450

Jaf armat la o bancă din Cluj Napoca. Un bărbat a ameninţat casiera şi a fugit cu o sumă de bani

18 Jun 2018 2672

Jaf ca în filme în Pasul Gutâi. Unul dintre suspecți prins după 8 ani. Cum au acționat suspecții

15 Sep 2017 3399

Jaf armat la o bancă din Bucureşti. Poliţiştii sunt pe urmele suspectului

25 May 2017 2919

Jaf armat într-un magazin de bijuterii

22 Apr 2017 3724

UPDATE Luare de ostatici la Paris

02 Dec 2016 2851

Kim Kardashian, victima unui jaf armat în Paris

03 Oct 2016 2205

UPDATE Jaf armat la o bancă din Arad. Infractorul a abandonat banii pe stradă!

29 Sep 2016 2889