Tineretul social-democrat, în sprijinul culturii, identității și valorilor constănțene

 
Tinerii social-democrați constănțeni vor iniția o  amplă activitate de promovare a muzeelor constănțene, mâine, începând cu orele 13.00, ca apel la conservarea memoriilor comunității și recunoașterea caracterului multicultural al orașului.

Prin acțiunea ce face parte din programul „TSD promovează valorile și tradițiile românești", organizația de tineret a PSD Constanța va încerca să atragă atenția publicului asupra rolului crucial pe care îl joacă muzeele în ceea ce privește respectul între culturi, recunoașterea diferențelor și păstrarea moștenirii colective.

În sprijinul instituțiilor care se ocupă de păstrarea și expunerea obiectelor de interes istoric, științific și artistic, aproximativ 50 de tineri social-democrați vor distribui broșuri ce conțin un initerariu al muzeelor constănțene, adresele acestora și informații relevante despre expoziții.

Obiectele de artă, relicvele, documentele istorice și științifice reprezintă un reper al culturii, iar tendința generală de abandonare a acestora a motivat organizația TSD Constanța să marcheze Ziua Internațională a Muzeelor.

Ziua Internațională a Muzeelor este sărbătorită la nivel mondial pe 18 mai, începând din anul 1977, prin organizarea de activități culturale în peste 30 000 de muzee, din mai mult de 120 de țări.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Social-democraţii au vizitat persoanele vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Constanţa

06 Apr 2018 2819

Alegeri la TSD Constanţa În plin scandal politic, Tineretul Social Democrat face şcoală la Neptun

15 Jun 2017 4462

Tineretul social-democrat caută locuri de muncă

30 Jul 2015 2278

TSD Constanța cinstește curajul și dragostea de țară

22 May 2015 2102

Comunicat de presa - Tineretul Social-Democrat se reunește pe litoral - 5 septembrie 2014

05 Sep 2014 1978

TSD Constanța a marcat Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor și Ziua Bibliotecarului

25 Apr 2014 2445