UPDATE. Trafic feroviar întrerupt după ce un tren de marfă a deraiat. Incidentul, în apropiere de Drobeta Turnu Severin

Un tren de marfă a deraiat în această dimineață, în jurul orei 5.00, iar circulaţia feroviară a fost blocată între Valea Alba şi Drobeta Turnu Severin, informează reprezentanţii CFR SA.
 
Din primele informații nu sunt victime.

”Cei aproximativ 100 de călători dintr-un tren de navetă care urma să tranziteze zona au coborât în staţia Balota şi au fost preluaţi de mijloace auto. Se va face transbordare la următoarele trenuri din grafic", au mai precizat precizează reprezentanţii companiei.

UPDATE: ora 8.45

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar pe relaţia Craiova - Timişoara se desfăşoară cu transbordare auto între staţiile Drobeta Turnu Severin şi Gârniţa, după ce 3 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă au deraiat şi un vagon s-a răsturnat pe segmentul de cale ferată Valea Albă - Simian. Trenul avea în compunere 20 de vagoane şi transporta combustibil.
 
Pentru menţinerea traficului feroviar de călători operaţional, compania asigură transbordare cu mijloace auto între staţiile Drobeta Turnu Severin - Gârniţa (şi retur), călătorii fiind preluaţi din aceste staţii de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute.
 
Trenurile înscrise în circulaţie până la ora 12.00 pentru care se asigură transbordare auto sunt R 9501, R 9504, IR 1797, IR 1692, IR 1591 şi IR 1590.
 
Echipele de intervenţie ale CFR SA vor acţiona la faţa locului cu un tren de ajutor şi o macara de mare tonaj pentru repunerea pe şină a  vagoanelor, apoi se va interveni pentru reparaţii la linie şi componentele infrastructurii în vederea redeschiderii traficului în condiţii de siguranţă. 
 
La Ministerul Transporturilor a fost convocat comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, iar o comisie a AGIFER va ancheta evenimentul feroviar pentru stabilirea cauzelor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFRVagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

13 Mar 2024 455

CFR Circulație feroviară restricționată între Craiova și Caracal, din cauza deraierii unor vagoane

16 Jan 2024 759

CFR Vagoane de marfă deraiate la intrare în stația Becean, pe Someș

13 Dec 2023 732

În ConstanțaTrei vagoane deraiate, în zona Cap Midia - Corbu

01 Dec 2023 1356

Tren de marfă implicat într-un accident feroviar în Gorj

05 Nov 2023 1104

UPDATE Accident feroviar în Olanda! Zeci de persoane au fost rănite după ce un tren a deraiat (FOTO)

04 Apr 2023 1590

Un nou incident pe calea ferată! Traficul feroviar blocat. Polițiștii efectuează cercetări

28 Mar 2023 1104

Cinci ani de la un eveniment spectaculos care ar fi putut îndolia Constanța (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2023 2051

La un pas de tragedie! Trenul de marfă deraiat care trebuia să ajungă în Portul Constanța, tamponat din spate de trenul de călători care circula pe ruta Arad- București Nord

13 Mar 2023 1302

Două vagoane din compunerea unui tren de marfă încărcat cu autoturisme, ce avea ca stație de destinație Portul Constanța, deraiate. Un vagon, răsturnat

13 Mar 2023 1437

Planul roșu activat după un incident pe calea ferată! Zeci de echipaje ISU, solicitate. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

13 Mar 2023 1299

Un tren a deraiat, noaptea trecută, în județul Brașov. Polițiștii efectueazã cercetãri

28 Feb 2023 1095

Trafic feroviar întrerupt după deraierea unui tren de marfă. Anunțul CFR Călători

01 Nov 2022 1326

Accident pe calea ferată! Două vagoane din compunerea unui tren de marfă care se îndrepta spre Portul Constanța au deraiat și s-au răsturnat

13 Sep 2022 1562

Accident feroviar grav în Germania. Câteva vagoane s-au răsturnat şi au căzut de pe terasament (VIDEO)

03 Jun 2022 1503