Stiri calde

Tragedie în județul Buzău. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit. Două persoane au decedat

Două persoane au fost găsite decedate într-un avion de mic dimensiuni prăbuşit într-o zonă montană din apropierea oraşului Nehoiu din municipiul Buzău, au informat miercuri reprezentanţii IGSU şi ai Prefecturii Buzău, conform Agerpres.ro

Autorităţile din judeţul Buzău au fost alertate, miercuri, de un apel la 112, apelantul susţinând că a auzit un zgomot la o distanţă considerabilă, care ar fi putut fi un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Potrivit IGSU, forţele de intervenţie şi salvare au găsit locul accidentului, iar din primele informaţii de la faţa locului se confirmă decesul a două persoane. Locul respectiv este în zona Barajului Siriu.

Conform purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, avionul s-a prăbuşit în arealul geografic al satului Valea Nehoiului, care aparţine de oraşul Nehoiu. Reprezentantul Prefecturii Buzău a menţionat că apelul la 112 a fost făcut de un cioban.

"Accidentul aviatic s-a produs într-o zonă greu accesibilă", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău.


Condiţiile meteo au fost nefavorabile în zona de nord a judeţului Buzău începând de marţi seara, cu vânt şi precipitaţii.

Agerpres.ro
Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazinoul din Constanța văzut din avion (1942)

09 Aug 2019 470

De unde va achiziționa ANR bilete de avion spre diferite destinații internaționale (document)

05 Aug 2019 707

Un avion de luptă american s-a prăbuşit într-un parc naţional, făcând victime printre vizitatori

01 Aug 2019 600

Lansare în stratosferă a unui avion fără pilot din Poligonul Capu Midia

23 Jul 2019 537

Un avion s-a ciocnit de fațada unei clădiri din Germania. 3 persoane decedate

20 Jul 2019 538

Azi sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

20 Jul 2019 435

Un avion cu parașutiști s-a prăbușit în nordul Suediei. 9 persoane au decedat

14 Jul 2019 498

Avion prăbuşit în Harghita. La bord se aflau două persoane

27 Jun 2019 639

Tragedie. Un avion cu nouă persoane la bord s-a prăbușit în Hawaii. Nu există supraviețuitori

22 Jun 2019 690

Zeci de turiști români sunt blocați pe aeroportul din Barcelona. Ce s-a întâmplat

21 Jun 2019 707

Poza care face cât o mie de cuvinte O parte a litoralului românesc fotografiată dintr-un avion militar

17 Jun 2019 5830

Agitaţie pe Aeroportul de la Mihail Kogălniceanu. O aeronavă Wizz Air nu poate decola. Iată motivul

13 Jun 2019 1359

Forțele Aeriene Române participă la sărbătorirea Zilei Naționale a Italiei la București, alături de detașamentul italian dislocat pe aerodromul Mihail Kogălniceanu

04 Jun 2019 723

Moment amuzant la urcarea Papei Francisc în avionul care îl aduce în România. Ce s-a întâmplat

31 May 2019 597

Ce avea fostul primar al municipiului Constanța, Radu Mazăre în mână la coborârea din avion pe Aeroportul Otopeni

21 May 2019 1881