Traian Băsescu “Vreau să îi felicit pe Klaus Iohannis şi pe Victor Ponta pentru iniţiativa avută”

Traian Băsescu a susţinut în această seară o declaraţie de presă. Preşedintele României i-a felicitat pe cei doi candidaţi la prezidenţiale pentru iniţiativa de a accelera procesele în Parlament şi răspunsurile pozitive date la cererile DNA.
 
“Aş vrea să salut atât iniţiativa preşedintelui ales, Klaus Iohannis, cât şi iniţiativa prim-ministrului Victor Ponta, de a accelera procesele care s-au derulat în Parlament cu privire la respingerea legii amnistiei şi graţierii şi cu privire la răspunsul pozitiv la solicitările DNA cu privire la anchetarea unor foşti miniştri sau arestarea sau percheziţiile pentru unii membri ai Parlamentului. Vă asigur că, dacă acest lucru s-ar fi produs în mod consecvent, ori de câte ori instituţiile abilitate au solicitat, au avut astfel de solicitări, România ar fi fost în spaţiul Schengen. Mă bucur mult că, în urma votului din 16 noiembrie, parlamentarii au înţeles că nu ei sunt stăpânii legii, ci legea este stăpânul lor şi că nu se pot aşeza deasupra legii doar pentru că sunt parlamentari. Este, dacă vreţi, un regret al meu că n-am reuşit să-i conving în cei 10 ani de mandat cât de important este să nu blocheze justiţia. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Sper că, de acum înainte, vor fi consecvenţi pe astfel de probleme şi că vor crea partenerilor noştri convingerea că nu a fost doar o întâmplare de teama votului popular din 16 noiembrie, ci că au înţeles faptul că Parlamentul şi parlamentarii nu se află deasupra legii şi că şi un membru al Parlamentului trebuie să răspundă, cum răspunde orice cetăţean, atunci când este vorba de legea penală sau de legi care ţin de administraţie, cum ar fi legea care tratează problematica incompatibilităţilor. Abia acum, Akos Mora a înţeles că, dacă există o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi, trebuie să răspundă pozitiv unei astfel de hotărâri şi nu să se pitească prin Parlament.”, a transmis şeful statului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Traian Băsescu, primele declarații după ce a fost externat. Ce diagnostic i-au pus medicii. “A fost o boală netratată la timp” (VIDEO)

31 Mar 2022 3399

Fostul preşedinte rupe tăcerea! Băsescu prevede un dezastru la Banca Naţională şi spune că ştia despre mita lui SOV

30 Jul 2016 3547

Traian Băsescu - Judecătorii de la CCR când ajung acolo se cred Dumnezei”

10 Mar 2016 2136

Traian Băsesc, îngrijorat de rezultatul expertizei în cazul Colectiv "Ceva nu se leagă"

03 Jan 2016 1769

Muftiul Iusuf Muurat îi răspunde lui Traian Băsescu „România nu va deveni centru al islamului. Declaraţiile induc în eroare cetăţenii români“

07 Jul 2015 3600

Traian Băsescu, la B1 TV Aş vrea să mă întâlnesc u Laura Codruța Kovesi, dar și cu președintele ÎCCJ, Livia Stanciu

09 Apr 2015 2108

Traian Băsescu "Veţi vedea zilele următoare de ce l-am sunat pe Tiberiu Niţu"

18 Mar 2015 1801

UPDATE Traian Băsescu, înainte de a pleca la Bruxelles - „A fost o onoare să reprezint România“

18 Dec 2014 2568

Traian Băsescu va fi invitat “formal” să se alăture PMP

13 Dec 2014 2033

UPDATE.Traian Băsescu intervine în scandalurile zilei„Ponta e profund discreditat în interiorul UE, îl rog să nu facă parte din Guvern/ El nu poate fi un prim-ministru credibil”

04 Dec 2014 2000

Traian Băsescu “Cer în mod expres ca Guvernul să prezinte proiectul de buget pentru 2015”

19 Nov 2014 1741

Traian Băsescu, primele declaraţii după alegerile prezidenţiale

19 Nov 2014 2025

Traian Băsescu „Reafirm că Victor Viorel în faţa mea este un pisicuţ”

14 Nov 2014 1978

Teodor Meleşcanu a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru de Externe

10 Nov 2014 2440

Traian Băsescu „Este extraordinar de important ca, astăzi, românii să vină la vot“

02 Nov 2014 1707