Trei agenți de pază au ajuns la spital Conflict între mai multe persoane pe strada Semănătorului din municipiul Constanța

Polițiștii constănțeni au fost sesizati,la data de 15 iunie a.c., în jurul orei 23.00, cu privire la faptul că, pe strada Semănătorului din municipiul Constanța, are loc un conflict între mai multe persoane.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre o un conflict spontan între lucrători ai unei firme de pază și mai multe persoane, acestea din urmă provocând distrugeri autoturismelor firmei de pază.

Pentru a preveni comiterea unor evenimente deosebite, în sprijinul colegilor mei au venit și alte echipaje de poliție, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care, în scurt timp, au aplanat starea conflictuală.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că lucrătorii firmei de pază, în timpul verificării unei societăți comerciale de pe strada Soveja, ar fi fost agresați de persoanele în cauză și deposedați de 2 telefoane mobile și o stație. Ulterior, agenții de pază ar fi plecat în urmărirea presupușilor agresori, aceștia fugind pe strada Semănătorului și intrând într-un imobil.

În urma conflictului, 3 agenți de pază au suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportați la spital.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, distrugere, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Copil lovit cu un toc de geam în zona capului Accident urmat de o bătaie generală, în Constanţa. Au intervenit mascaţii. Condamnări definitive (video)

25 Jul 2018 3743