Trei judecători de la Curtea de Apel Oradea, sub urmărire penală

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Elvira Mihaela Pătrăuș, Mircea Pușcaș şi Traian Munteanu, judecători din cadrul Curții de Apel Oradea, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, favorizarea făptuitorului.
 
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: la data de 23 august 2011, suspecţii Pătrăuș Elvira Mihaela, Pușcaș Mircea şi Munteanu Traian, în calitate de  judecători în cadrul Curții de Apel Oradea, și-au îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu, distorsionând realitatea și aplicând cu rea-credință dispozițiile legale incidente, cu ocazia judecării unei contestații în anulare formulată de o persoană condamnată anterior.
 
Persoana respectivă a fost condamnată la data de 17 mai 2011 de către magistraţi din cadrul aceleiaşi instanţe de judecată la executarea pedepsei închisorii de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
 
Prin îndeplinirea defectuoasă și cu rea-credință a atribuțiilor de magistrați – judecători ai Curții de Apel Oradea, suspecţii Pătrăuș Elvira Mihaela, Pușcaș Mircea și Munteanu Traian au afectat interesele legitime ale părţii vătămate, interesul general de înfăptuire a justiției și, implicit, interesele legitime ale Curții de Apel Oradea.
 
Totodată, acţionând în această manieră suspecţii au afectat grav încrederea justițiabililor în această instituție chemată să aplice legea și să înfăptuiască actul de justiție, obținând şi un folos necuvenit pentru persoana condamnată, constând în înlăturarea:
- condamnării definitive a acestuia la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
- dispoziţiilor privind obligarea condamnatului la plata de despăgubiri civile şi de cheltuieli judiciare, în favoarea părţii vătămate,
- dispoziţiilor privind obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.  
 
De asemenea, prin modalitatea în care au acționat, magistrații – judecători Pătrăuș Elvira Mihaela, Pușcaș Mircea și Munteanu Traian i-au acordat un ajutor persoanei condamnate, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acestuia și executării pedepsei închisorii de 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
 
Suspecților Pătrăuș Elvira Mihaela, Pușcaș Mircea şi Munteanu Traian li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale şi efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rectorul Universității Oradea, un decan, un preot şi o preoteasă au fost reținuţi de DNA

22 Jun 2016 2329

Petru - Mihăiţă Coadă, adjunct al şefului Poliţiei municipiului Brăila, reţinut de procurorii DNA

12 Jan 2016 2837

Filoftia Folescu, avocat în cadrul Baroului Argeș, reţinută pentru 24 de ore

03 Dec 2015 1873

UPDATE 4. Intervenţii la Sucursala Constanţa Liviu Petrache, director al Direcţiei Mentenanţă şi Dezvoltare a SC Smart SA, sub control judiciar (document)

19 Nov 2015 3596

Comisafiri de la ONPM, reţinuţi pentru abuz în serviciu

17 Nov 2015 2117

Darius-Bogdan Vâlcov, sub control judiciar în al treilea dosar

16 Nov 2015 2492

Ionel Iorga, şef al Biroului de Investigaţii Criminale din Brăila, a fost reţinut

13 Nov 2015 2425

DNA Șapte persoane reținute pentru trafic de influență

12 Jun 2015 2208

DNA Reţineri la Primăria Craiova şi Protecţia Copilului Dolj

02 Apr 2015 2485

DNA Reţinere a altor şapte persoane din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP

17 Mar 2015 2145

Experți din dosarul lui Marian Oprișan, reținuți de procurorii DNA

10 Jan 2015 2022

Ramificaţii la Constanţa Dan Capră, finanţatorul FC Petrolul Ploieşti, reţinut de procurorii DIICOT

25 Nov 2014 2600

Oficial despre reţinerea şefului IPJ Bistriţa Năsăud,a şefului Poliţiei Rutiere Bistriţa şi a şefului Poliţiei Năsăud

25 Nov 2014 2473

DNA Reţineri inspectori transport rutier Bihor

21 Nov 2014 2156

DNA Reţineri în dosarul fraudării fondurilor europene de la Braşov

28 Aug 2014 2839