Trei miniştri din cabinetul Ponta, cercetaţi de ANI. Vezi cine sunt

Trei miniştri ai cabinetului Ponta, Ovidiu Silaghi, Liviu Pop şi Eduard Hellvig sunt cercetaţi de Agenţia Naţională pentru Integritate.

Agenţia Naţională de Integritate l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe Liviu Pop, întrucât în calitate de ministru interimar al Educaţiei ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, unde a fost secretar general anterior preluării portofoliului ministerial.

În acelaşi timp, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, nu poate justifica peste 45.000 de euro din avere, bani obţinuţi în ultimele cinci luni, astfel că Agenţia Naţională de Intergritate a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor, dar şi Comisia de cercetare a averilor a Curţii de Apel Oradea

De asemenea, Secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache, a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a constatat faptul că pe lângă funcţia din cadrul Executivului a fost şi administrator la o societate, ceea ce contravine Legii privind demnităţile publice

 Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, şi încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Sorin Dan Mihalache, Secretar seneral adjunct al Guvernului. Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10.05.2012 – 08.06.2012, întrucât a exercitat, simultan, atât funcția de Secretar General Adjunct al Guvernului, cu rang de Secretar de Stat, cât și funcția de administrator în cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 84), alin.1), lit. c) și alin. 2), precum și art. 86, alin. 1) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Citeste AICI  şi AICI


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Destinul unui savant - Anghel Saligny

29 Mar 2024 168

IPJ Constanța face declarații despre cazul vârstnicei agresate în Tomis Nord

29 Mar 2024 206

MAEMinisterul Afacerilor Externe marchează aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 166

IPJ VasluiTâlhărie în comuna Crețești

29 Mar 2024 186

Șofer beat și drogat depistat în trafic în satul Ciobănița, județul Constanța

29 Mar 2024 256

Constanța Zilele Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” - 6 ani de la inaugurare

29 Mar 2024 265

MApNMesajul ministrului apărării naționale cu ocazia împlinirii a 20 de ani de când România a aderat la NATO

29 Mar 2024 194

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 180

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 354

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 319

Universitatea Ovidius din Constanța angajează. Iată ce post este scos la concurs

29 Mar 2024 519

MAE lansează campania „Born in NATO” la Colegiul Național „Sfântul Sava“ din București

28 Mar 2024 437

Doi bărbați au fost puși după gratii la Poarta Albă, județul Constanța. Ce fapte au comis

28 Mar 2024 512

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 612

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 397