Trei persoane reţinute la Constanţa Suspecţi în dosarul privind evaziunea de proporţii cu produse accizabile

După o noapte de audieri, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au emis ordonanţe de reţinere pentru trei suspecţi, urmând ca astăzi ei să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt cercetati în dosarul de evaziune fiscală cu nucleul la Constanţa. Peste 200 de poliţişti au efectuat, ieri, 44 de percheziţii în opt judeţe, printre care şi Constanţa şi în municipiul Bucureşti. Acţiunea a fost coordonată de procuori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Aceasta pentru că suspecţii sunt bănuiţi că, în perioada 2013 - 2014, ar fi produs, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă, bunuri accizabile care intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală, şi nu le-au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat. Iar produsele astfel obţinute au fost comercializate cu ajutorul unei instalaţii clandestine aflate într-un spaţiu al unei societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cei doi suspecți din dosarul capturii record de substanțe dopante, aduși la Judecătoria Constanța! Prejudiciul, aproximativ 3 milioane de euro (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1568

Județul Constanța Tineri reținuți de polițiștii din Medgidia pentru furt! Ce au stabilit anchetatorii (VIDEO)

02 Feb 2024 850

Bătaie pe plajă! Final de anchetă după scandalul monstru de la Costinești, din august 2023. Patru bărbați, trimiși în judecată (FOTO+VIDEO)

03 Jan 2024 1838

A fost arestat unul dintre suspecți în cazul uciderii lui Adrian Kreiner

30 Dec 2023 895

Județul Constanța Suspecții de furt urmăriți de polițiști la Stupina, filmați în timp ce încercau să jefuiască un alt magazin (VIDEO)

21 Dec 2023 1701

Peste 180 de percheziții efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni! Cantități impresionante de droguri, confiscate

11 Nov 2023 655

VIDEO+FOTO Opt militari români de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, trimiși în judecată pentru presupus furt de motorină

08 Nov 2023 2800

MAI Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 174 de autori de infracțiuni în ultimele 24 de ore

26 Oct 2023 717

Consiliul Județean Constanța, parte vătămată Cazul bancomatului din Mamaia, aruncat în aer anul trecut, la Curtea de Apel Constanța

08 Oct 2023 717

Percheziții la persoane suspectate de proxenetism! Ce au stabilit anchetatorii

12 Sep 2023 912

„Lumea moare pentru mai puțini bani decât la Mangalia“ Control judiciar menținut pentru trei afaceriști din București, trimiși în judecată de DNA

30 Aug 2023 8526

DIICOT a făcut mai multe percheziții! Date oficiale din anchetă

28 Aug 2023 982

Peste 1600 de percheziții domiciliare efectuate în primele 7 luni din 2023 la persoane suspectate de trafic de droguri

23 Aug 2023 698

Când polițiștii, anchetatorii și oamenii legii din Constanța merită din plin felicitați

20 Aug 2023 1394

Jandarmul de la Costinești, fost luptător în Legiunea Străină! (FOTO+VIDEO)

18 Aug 2023 3151