Trei români se află pe lista „Most Wanted” a EUROPOL

Trei români, unul condamnat pentru sprijinirea fugii lui Omar Hayssam şi alţi doi condamnaţi pentru omor sunt pe lista celor mai căutaţi infractori europeni, arată Europol şi Poliţia Română care anunţă că, în primele șase luni de la lansarea aplicaţiei au fost prinşi 14 fugari, iar opt dintre ei au ajuns în spatele gratiilor cu ajutorul informaţiilor primite pe site-ul eumostwanted.eu, potrivit News.ro.
 
De la lansarea site-ului eumostwanted.eu au fost prinşi 14 dintre cei mai căutaţi fugari europeni, arată Europol într-un comunicat remis agenţiei News.ro.

„Dintre aceştia, opt persoane au fost arestate în baza informaţiilor furnizate prin platforma online care a jucat un rol important în localizarea fugarilor. Solicitarea de asistenţă în spaţiul public s-a dovedit că a furnizat un plus de valoare semnificativ în capturarea infractorilor”, arată Europol, conform celor de la digi24.ro.

În urmă cu fix şase luni Reţeaua Europeană de Căutare Activă a Fugarilor (European Network of Fugitive Active Search Teams - ENFAST) lansa site-ul oficial găzduit cu ajutorul Europol unde publicul a fost invitat să vină în ajutorul polţiei în găsirea celor mai periculoşi infractori din spaţiul comunitar european.

Europol mai arată că, din lista publicată iniţial, încă mai sunt căutaţi 28 de infractori „most wanted”. Potrivit Poliţiei Române, trei dintre aceşti infractori au legătură cu România.

Este vorba despre Omar Mukhles, condamnat la cinci ani de închisoare pentru terorism pentru că, între 23 şi 30 iunie 2006, a planificat şi înlesnit ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a celor trei jurnalişti români, în Irak.

Valerică Mizgă, născut în Miercurea Ciuc şi cu domiciliul în Braşov, a fost condamnat în 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 21 de ani şi 6 luni de închisoare pentru omor, omor deosebit de grav şi tâlhărie. Pe 5 martie 1997, împreună cu alţi doi bărbaţi, a maltratat şi sugrumat un medic stomatolog maghiar provocându-i decesul, în locuinţa sa, din localitatea Kecskemet, Ungaria, se arată în actul de condamnare.

Cionca Sebastian Decebal a fost şi el condamnat pentru omor în 1998 de către Tribunalul Bihor la o pedeapsă de 15 ani de închisoare. Instanţa a reţinut că, la data de 24 ianuarie 1997, în faţa blocului unde locuia victima, în Oradea, i-a aplicat unui cetăţean turc două lovituri cu o bâtă de baseball în cap, cu scopul de a-l tâlhări, provocându-i leziuni care au dus la decesul acestuia. Deoarece Cionca este căutat de foarte mulţi ani, pe site-ul dezvoltat de Europol el a fost îmbătrânit cu ajutorul aplicaţiilor IT.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine este și cum arată O româncă, pe lista scurtă a celor mai căutați oameni!

26 Dec 2022 6141

Urmărită din categoria "Most Wanted", depistată prin cooperare polițienească româno - britanică

11 Dec 2019 1455

O româncă pe lista „most wanted”. A fost prinsă în Italia și va ispăși o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru omor calificat

20 Nov 2019 1488

​Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, nu figurează pe lista „Most Wanted“ a Poliției Române

30 Dec 2018 1990

Român urmărit internațional, din categoria ”most wanted”, prins de polițiști în Italia

05 Jul 2018 1796

Bărbat din Tulcea, dat în urmărire internațională, extrădat din Germania. Este pe lista de most-wanted

13 Jan 2018 5347

Cine sunt românii care se află pe lista „Most Wanted“ a EUROPOL

15 Dec 2017 3892

Oficial de la Europol despre reținerea afaceristului Avraham Morgenstern în Argentina

14 Dec 2017 2060

O escortă a Poliției Române a preluat din Turcia un bărbat din categoria most wanted

29 Apr 2017 4384

Un chilian a minţit că are cancer. Iată motivul şi ce i s-a întâmplat în România

15 Mar 2017 2182

Un tulcean condamnat pentru proxenetism printre cei mai căutaţi infractori din Europa (video)

18 Dec 2016 4784

”Most Wanted” Vă mai amintiți de deputatul Marko Attila Gabor? Încă este căutat de polițiști!

15 Jun 2016 4852

Doi români, pe lista „Most Wanted" a Europol

29 Jan 2016 2048

Revista presei locale

15 Jul 2015 2208

The Mount Rushmore Altar for American Presidents

04 Jul 2015 2705