Stiri calde

Tribunalul Constanţa a respins propunerea de arestare a Gabrielei Lilios, din cadrul Universității Ovidius







Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, a respins propunerea de arestare şi a dispus ca cea în cauză să fie plasată sub control judiciar. Decizia a fost atacată de procurori la Curtea de Apel Constanţa. Gabriela Lilios, din cadrul Universității Ovidius, a fost plasată sub control judiciar.

Amintim că „în cursul anului 2016, inculpata Lilios Gabriela, cadru universitar, cu intenție directă, printr-un intermediar, a determinat o persoană să facă afirmații mincinoase, contrare adevărului, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul nr. 1081/118/2015, privind pe inculpații Țarălungă Gheorghe și Faloutsos Evangelos (comunicat nr. 358/VIII/3 din 25 februarie 2015), aflat pe rolul Tribunalului Constanța. Precizăm că, prin rechizitoriul întocmit de procurori, inculpatul Țarălungă Gheorghe a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de luare de mită, săvârșite în calitate de profesor universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța", conform unui comunicat DNA remis ZIUA de Constanţa.

Citeşte şi UPDATE 4: DNA Constanţa anunţă un nou dosar. Profesor universitar de la „Ovidius“, încătuşat

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, azi, în atenţia judecătorilor

25 Mar 2019 315

Un inspector antifraudă din Constanța, condamnat

23 Mar 2019 684

Retrocedarea a 19 hectare din zona Carrefour, în atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța

23 Mar 2019 1622

Doi foşti primari din judeţul Constanţa, trimişi în judecată de DNA. Procesul continuă la Tribunal

22 Mar 2019 846

UPDATE. Percheziții de amploare în mai multe județe, printre care și Constanța. Vizate, firme bănuite de evaziune. Prejudiciu uriaș

21 Mar 2019 1140

Mai mulţi jandarmi de la IJJ Constanţa îşi caută dreptatea în instanţă

20 Mar 2019 486

DNA Constanţa, acord de recunoaştere a vinovăţiei admis în instanţă

20 Mar 2019 836

Tribunalul s-a pronunţat în dosarul privind insolvenţa firmei Telegondola-Mamaia SRL

19 Mar 2019 260

SRI, dat în judecată de 13 foşti salariaţi. Ce se va discuta azi la Tribunalul Constanţa

19 Mar 2019 835

Iată decizia judecătorilor Nicuşor Constantinescu a cerut să fie eliberat

18 Mar 2019 938

Taxa specială de promovare a turismului în municipiul Mangalia, atacată în instanţă. Ce au decis judecătorii

18 Mar 2019 430

Azi se decide libertatea lui Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa

18 Mar 2019 735

Sex în grup urmat de crimă! Judecătorii explică în detaliu tragedia de la Vama Veche!

16 Mar 2019 874

Caz şocant în judeţul Constanţa! Un bărbat este acuzat că şi-ar fi ucis fiica cu o injecţie letală. Ce au decis ieri judecătorii

15 Mar 2019 492

Doi poliţişti din Constanţa, condamnaţi la aproape 20 de ani de închisoare. Dosarul se va rejudeca

15 Mar 2019 1131