“Trimitem copiii la şcoală”, campanie de adus zâmbete copiilor din Târgușor

Campania “Trimitem copiii la şcoală” s-a desfășurat în perioada 1 – 14 septembrie. În cadrul evenimentului, toată comunitatea constănţeană a fost invitată să doneze rechizite şcolare pentru elevii din comuna Târguşor. Manifestarea a fost realizată de Asociaţia Tinerilor pentru România, în parteneriat cu Librăria Diverta din Constanţa şi Consiliul Şcolar al Elevilor al Liceul Teoretic “Emil Palade”. Asociaţia încearcă prin acest demers să reducă gradul abandonului şcolar cauzat de lipsa resurselor financiare. 60 de pachete pentru elevii din comuna Târguşor au fost împărţite de membrii ATPR şi de reprezentanţi ai CSE „Emil Palade”.
 
“ A fost o bucurie mare când am văzut că oameni cu suflet mare din Tulcea, Botoşani, Câmpia Turzii şi Suceava, care au trimis pachete cu rechizite prin poştă. Munca noastră, nu se opreşte aici şi vom continua seria de acţiuni de aducere de zâmbete pe feţele tuturor copiilor şi a tinerilor, de dezvoltare a acestora şi de conştientizare a comunităţii. E timpul să devenim constructori de zâmbete şi modele de urmat pentru aceştia.”, a declarat Cristian Tănase, preşedintele Asociaţiei Tinerilor pentru România, după cum se arată într-un comunicat remis redacției.
 
Acest proiect s-a mai desfăşurat şi in jud.Ialomiţa, Vrancea şi Ilfov, cu sprijinul Consilului Elevilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.