Truc pentru tineri Cum fentezi RCA-ul mai scump

Ca să evite plata unui RCA scump, care poate ajunge uneori chiar și la 2.000 de lei anual pentru șoferii de 20 de ani, tinerii încearcă mai nou să „fenteze” sistemul printr-o metodă cu risc minim, care le poate aduce un RCA la jumătate de preț, scrie voceatransilvaniei.ro.
 
Dar cum reușesc tinerii să obțină o răspundere civilă auto (RCA) mai ieftină? Simplu: își înmatriculează mașina pe numele părinților sau a bunicilor, persoane peste 35 de ani. Odată schimbat proprietarul mașinii, asigurarea obligatorie va fi încheiată pe numele noilor proprietari, deci mai ieftină, aproape la jumătate de preț.
 
Și asta, datorită faptului că toate companiile de asigurări consideră că șoferii de peste 30 de ani și chiar pensionarii nu se încadrează în categoria de risc ridicat pentru producerea accidentelor rutiere, deci polița pentru ei este mai puțin piperată.
 
Brokerii de asigurări recunosc faptul că în ultimele șase luni a crescut simțitor numărul celor care au renunțat să fie ei proprietarii mașinii, tocmai pentru a obține un RCA mai ieftin.
 
„Eu am și un birou de înmatriculări și întâlnesc cam trei sau patru astfel de cazuri în fiecare zi, în care tinerii vor să transfere autoturismul în proprietatea taților sau chiar a bunicilor. Vă dați seama, sunt tineri care aveau de plătit 1.000 de lei pentru un RCA și acum plătesc doar 300 de lei. Eu cred că s-a dublat numărul acestor cazuri în ultimele șase luni”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Gabriel Marius Culcer, broker de asigurări în Bistrița-Năsăud.
 
Sursa: voceatransilvaniei.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Academia Hagi are patru jucători convocaţi la Naţională pentru meciurile cu Republica Moldova

14 Feb 2017 1589