Tudorel Toader cere controale în penitenciarele Jilava, Rahova şi Giurgiu după decesul fostului judecător Stan Mustaţă


Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut, joi, efectuarea unor controale la penitenciarele Jilava, Rahova şi Giurgiu, după decesul fostului judecător Stan Mustaţă.

Ministrul Justiţiei a confirmat, pentru AGERPRES, că a cerut efectuarea de verificări în toate unităţile de detenţie prin care a trecut fostul magistrat, care executa o pedeapsă privativă de libertate.

Fostul judecător Stan Mustaţă, condamnat la o pedeapsă de opt ani şi jumătate pentru luare de mită, a murit, miercuri, la Spitalul "Carol Davila", în urma unui infarct miocardic.

"În data de 8 august 2018, în jurul orei 22,00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti - Jilava care se afla internată într-o reţea sanitară publică. Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidenţa unităţii penitenciare cu afecţiuni medicale cronice. De asemenea, la nivelul administraţiei locului de deţinere a fost demarată o anchetă internă", se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În urma unei sesizări primite de la Spitalul Militar "Carol Davila", procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal de moarte suspectă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza'' din Iași a modernizat una dintre clădirile Stațiunii de cercetare din Agigea

14 Dec 2021 1851

LIVE VIDEO-TEXT. Ședință de Guvern. Printre temele de discuție, tablete pentru elevi, şi măşti pentru categoriile vulnerabile

07 May 2020 2299

Ultimă oră! Klaus Iohannis a semnat. Cine sunt miniștrii interimari

24 Apr 2019 2131

Klaus Iohannis se va pronunţa la începutul săptămânii viitoare cu privire la remanierea guvernamentală cerută de premier

21 Apr 2019 1730

Tudorel Toader demisionează din funcție - „Merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia”

18 Apr 2019 1670

Ministrul Tudorel Toader va anunța astăzi până la până la finalul programului de lucru dacă îşi va da demisia din funcţia de ministru al Justiţiei

18 Apr 2019 1546

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta cererea de pensionare depusă de procurorul general Augustin Lazăr

18 Apr 2019 1530

Ministrul Justiției, Tudorel Toader „Voinţa prim-ministrului este decisivă şi o voi respecta”

18 Apr 2019 1712

Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de numire a noilor membri ai Guvernului

17 Apr 2019 1837

Călin Popescu-Tăriceanu, întâlnire cu Tudorel Toader. Ministrul ar fi „foarte afectat” de retragerea sprijinului politic al PSD

17 Apr 2019 1933

Viorica Dăncilă - „Tudorel Toader a greşit atunci când a spus că va face foarte multe lucruri şi nu le-a finalizat"

17 Apr 2019 1697

Ultimă oră! PSD își retrage sprijinul politic pentru Tudorel Toader. Cine este propus pentru funcția de ministru al Justiției

17 Apr 2019 1790

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat raport favorabil modificărilor la Codul penal

16 Apr 2019 1723

Soarta ministrului Justiției, Tudorel Toader, decisă în CEx al PSD. Ce a declarat senatorul Claudiu Manda

16 Apr 2019 1880

Ministrul Justiției Tudorel Toader „Eu plec de la minister când văd în Monitorul Oficial”

16 Apr 2019 1779