Tulcea găzduiește Gala Premiilor Micul Etnograf

În zilele de marți, 17 iunie și miercuri, 18 iunie, începând cu orele 9.00, la Muzeul de Etnografie și Artă populară din Tulcea, va avea loc acțiunea Gala Premiilor Micul Etnograf, parte a proiectului AEGYSSUS – ORAȘUL COPIILOR, finanțat de Consiliul Local al Municipiului Tulcea și organizat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea în parteneriat cu Filiala Tulcea a Crucii Roșii Române, Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea - Ansamblul Artistic „Baladele Deltei”, Asociaţia Culturală „Doruleţul” și Ansamblul Folcloric Aromân „Dor”, din satul Sarighiol de Deal (Tulcea).

Gala Premiilor Micul Etnograf este un eveniment care susţine păstrarea identităţii culturale prin cunoaşterea şi menținerea vie a tradițiilor într-o societate ameninţată de procesul globalizării. În cadrul evenimentului sunt implicate colective de elevi (peste 1.500 elevi, 80 cadre didactice, părinţi) care desfășoară activităţi cu teme din cultura tradiţională. Vor fi încurajate acțiunile în care fiecare etnie aparţinând acestor meleaguri să-şi manifeste originalitatea, se arată într-un comunicat de presă.

Gala va cuprinde următoarele evenimente:

-          Vernisarea expoziţiei Artă populară şi meşteşuguri dobrogene
-          Acordarea trofeelor şi mapelor cadrelor didactice, colectivelor de copii şi reprezentanţilor instituţiilor colaboratoare
-          Spectacol cu obiceiuri şi tradiţii dobrogene susţinut de elevi şi invitaţi speciali: Ansamblul Artistic Doruleţul, Ansamblul Folcloric Aromân „Dor” Sarighiol de Deal
-          Concurs de ţesut
-          Lecţie de dans popular


Mâine vor fi susținute momente artistice cu elevii coordonați de profesorii: Ida Ștefana, Eugenia Nanulescu – Școala Gimnazială numărul 12; Ana Silvia Paraschiv, Ana Lungu, Daniela Aragea, Laura Băcăran, Stela Dumitrache – Școala Gimnazială Frecăței; Jenica Batiste – Cabinetul de Asistență Psihopedagogică a Școlii numărul 12 Tulcea; Mirela Bașchir, Antonia Felipov – Grădinița TIC – PITIC; Nicoleta Boitan, Mariana Antonov – Școala Nifon Bălășescu; Ecaterina Berechet, Dumitra Iliescu – Grădinița cu P.P. Nr. 12; Marinela Hudea – Școala Gimnazială Alexandru Ciucurencu; Gabriela Bălan – Liceul de Arte George Georgescu; Liliana Lefter, Gabriela Enciu, Carmen Tălpău – Școala Gimnazială Constantin Găvenea; Nicoleta Vasile, Laura Andrei – Grădinița Colegiului Nicolae Cornățeanu; Carmen Cartacuzencu – Colegiul Agricol Nicolae Cornățeanu; Laureta Speranța Banea, Viorica Loredana Paraschiv, Daniela Jipa – Grădinița cu P.P. Nr. 4 Măcin; Anca Sandu, Elena Smolenic, Liliana Mecu, Maria Neculiță, Gabriela Mazăre, Agafia Ghenciu, Mariana Curleancă - Năstase, Gabriela Sanda Ion, Aurelia Blânzeanu, Angelica Moruzov, Elena Boabă și Claudia Erofei – Grădinița numărul 3 Step by Step Tulcea; Angela Dumbravă, Galina Șoavă – Grădinița de Aplicație a Liceului Teoretic Ion Creangă.

Pentru data de 18 iunie, au pregătit momente artistice cu elevii coordonați de profesoarele: Ioana Anca, Paraschiva Muhuleț – Grădinița Școlii Nifon Bălășescu; Anamaria Gramaticu, Florentina Rîșnoveanu, Vasilica Broască, Monica Teodorescu, Alina – Monica Serghei, Ecaterina Serghei, Gabriela Pătrașcu, Anca Ene, Zoița – Nicoleta Panciu, Mihaela Nedelcu, Vali Filatov – Școala Profesională Danubius; Rozeta Ioniță, Victoria Cristian, Maria Andone, Alina Pericleanu, Laura Boșcu, Maria Ionele, Liliana Fediuc – Școala I.L. Caragiale; Deliu Ancuța, Daniela Bunduc, Moraru Daniela, Chivuța Mihailov, Gabriela Stoian – Grădinița de Aplicație a Liceului Teoretic Ion Creangă; Sorina Ghiu – Școala Gimnazială Vasile Alecsandri Nufăru; Cristina Roman, Liliana Năstase – Colegiul Agricol Nicolae Cornățeanu; Tobă Corina Simona – Școala Gimnazială Chiscani, Brăila; Claudia Lercă – Liceul de Arte George Georgescu; Dache Daniela, Ambrozi Gina – Grădinița cu P.P. Nr. 18; Reșit Minever – Grădinița Nr. 4 a Liceului de Arte George Georgescu; Florentina Romanescu, Anca Sandu – Grădinița Nr. 3 Step by Step Tulcea; Ileana Nepotu – Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Tulcea; Camelia Elena Ivanov – Grădinița Murighiol.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

MEAP

19 Jun, 2014 18:18

Au fost 2 zile pline de veselie și frumusețe

Articole asemanatoare

LA MUZEUL DE ETNOGRAFIE ȘI ARTĂ POPULARĂ TULCEA

15 Jun 2015 2483