Tulcea Zonă din Dobrogea vizată de Chevron pentru exploatarea gazelor de şist

Zona Casmicea – Beidaud a fost vizată de firma Chevron pentru exploatarea gazelor de şist, alături de mai multe zone din judeţul Contanţa, însă au primit aviz nefavorabil din partea autorităţilor de mediu. Planurile acestei firme au fost aduse în atenţia APM Tulcea în urmă cu trei ani.

Potrivit reprezentanţilor Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea, intenţia era realizarea unui proiect interjudeţean Tulcea – Constanţa, iar prima etapă a exploatării gazelor de şist ar fi fost realizarea unor prospecţii prin care să se stabilească amploarea sau mărimea zăcământului.
„Nu excludem existenţa unor astfel de zăcăminte la Tulcea având în vedere că Dobrogea este o zonă aşezată pe calcare şi pe roci sedimentare, iar dacă sedimentele sunt şisturi, este posibil ca în imediata vecinătate şi sub influenţa Mării Negre, să apară aceste gaze pentru că se ştie că Marea Neagră are în apa dizolvată foarte mult gaz metan, iar acest lucru se ştie”, au precizat directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Tulcea.
Potrivit anumitor specialişti, exploatarea gazelor de şist are un impact serios asupra mediului, având în vedere că un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă. Iar substanţele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice şi să le polueze. De asemenea, se vorbeşte despre posibile cutremure de suprafaţă care ar putea fi declanşate de astfel de foraje. De curând, mai multe state europene, printre care şi Bulgaria, au interzis astfel de foraje, însă Guvernul României a fost până acum foarte permisiv, având în vedere că Ministerul Mediului a aprobat trei astfel de prospecţii, în judeţul Constanţa.
Sursa: obiectivtulcea.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Daniel

11 Oct, 2013 11:23

nu sunteti sanatosi !!! trebuie interzis TOTAL orice explorare/exploatare a gazelor de sist ! un pericol mai mare nici nu se poate, iar noi ca niste idioti, il invitam sa cada pe capul nostru ! cutremure, apa freatica infestata...ajunge cu spagile date de Chevron si RMGC - luati exemplul bulgarilor si INTERZICETI TOTAL aceasta noua amenintare. Ministerul Mediului ? poate al mediului toxic, fiindca pina acum nu a facut nimic care sa protejeze mediul, doar sa-l distruga.

Articole asemanatoare

România a câștigat procesul cu Chevron. Ce despăgubiri va plăti compania petrolieră

03 Feb 2018 2265

Referendum pentru demiterea unui primar

20 Mar 2016 2497

Revista presei locale

23 Feb 2015 2308

Chevron pleacă din România

21 Feb 2015 2129

Washington Victor Ponta s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri româno-american

12 Feb 2015 1775

Giganţii de la Chevron se retrag din Polonia

31 Jan 2015 2070

Revista presei locale

27 Nov 2014 2387

Litoral TV Avem sau nu gaze de șist? Dezbatere “În Arenă”

12 Nov 2014 2251

Chevron Romania Exploration and Production are noi administratori

04 Oct 2014 2867

Mark Gitenstein, fost ambasador SUA, despre gazele de șist „ Cei de la Chevron erau nemulțumiți. Așa că am intervenit”

11 Sep 2014 2356

În rolul principal, secretarul apărării SUA, Chuck Hagel „Petrolul, aurul şi ardelenii“ în variantă modernă - Gazele de şist, războiul şi americanii

05 Jun 2014 2257