Tun de 30-50 de milioane de euro cu manualele școlare?

Președintele Federației Editorilor din România, Mihai Penescu a declarat astăzi într-o conferință de presă cu privire la licitația privind manualele școlare că „un grup de interese a dat un tun de 30-50 milioane euro”, scrie știripesurse.ro.
Acesta a mai afirmat că licitația reprezintă „o lovitură banditească”.
„Ce se întâmplă cu această licitație este o scenă la care asistăm de peste 20 de ani. Un grup de interese a dat un tun de 30-50 de milioane de euro reprezentând valoarea auxiliarelor. Licitanții câștigători au oferit un preț foarte mic. Profitul vine din monopolul asigurat de auxiliare. Un monopol instalat foarte clar, cu ostentație, împotriva legii”, a mărturisit Penescu.
El a acuzat MEN că ar fi schimbat „din două în două zile regulamentele” privind manualele școlare.
Reprezentantul Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu, a susținut la rândul lui că: „Învățământul este la pământ la noi în mod coerent. În sistemul acesta de coerență negativă intră și lefurile profesorilor. Profesorii sunt foarte slab pregătiți. Manualele sunt mizerabile, prost alese după un criteriu scandalos — al celui mai mic preț. Regulile de joc nu sunt aceleași pentru toți jucătorii. Arbitrii nu arbitrează corect”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educaţiei a lansat licitaţia pentru manualele şcolare noi

23 Apr 2015 2318