Turbatu Consiliul Judeţean Constanţa a refuzat să-mi dea certificate de urbanism, deşi existau decizii ale instanţei

marian turbatu eoliene

Omul de afaceri Marian Turbatu, care a sesizat DNA pentru că nu a primit mai multe certificate de urbanism din partea CJ Constanţa, susţine că preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a refuzat să i le acorde şi după ce au existat decizii ale instanţei în favoarea sa.
Marian Turbatu a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, începând din 2007 - 2008, a solicitat Consiliului Judeţean Constanţa mai multe certificate de urbanism pentru câteva parcuri eoliene în judeţ, nu le-a primit şi s-a adresat instanţei, dar nu le-a primit nici după ce au existat hotărâri ale magistraţilor în acest sens.
"Am făcut nişte solicitări la Consiliul Judeţean pe care acesta nu le-a îndeplinit. Mai exact, am solicitat nişte certificate de urbanism pentru parcuri eoliene, acesta nu le-a emis, s-a ajuns în instanţă, iar instanţa l-a obligat pe domnul preşedinte, adică pe emitentul legal, şi acesta nu le-a îndeplinit. În acest caz, este vorba de comiterea infracţiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, abuz în serviciu, infracţiunea refuzului emiterii certificatului de urbanism. Deşi a fost obligat de instanţă să emită actele respective, nu le-a emis. Am început să solicit certificate de urbanism din 2007 - 2008, iar pe unele nu le-am primit nici până astăzi. În ianuarie, am primit şase certificate de urbanism solicitate încă din 2008", a afirmat Marian Turbatu.
El a menţionat că de fiecare dată când întreba în ce stadiu se află certificatele de urbanism, i se spunea că sunt la semnat la preşedintele Nicușor Constantinescu.
"Întrebam la departamentul de Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean în ce stadiu se află şi răspunsul era mereu acelaşi, se află la preşedinte, la semnat", a spus omul de afaceri, precizând că, din aceste motive, a sesizat DNA.
El a mai spus că nu s-a întâlnit cu Nicuşor Constantinescu, şi nici nu a discutat cu el despre certificatele de urbanism. Marian Turbatu a afirmat că nu-l ştie nici pe vicepreşedintele CJ Constanţa, Cristinel Dragomir, "decât după nume" şi că nu a avut nici discuţii sau întâlniri cu acesta.
Omul de afaceri a afirmat că, în prezent, proiectele de parcuri eoliene sunt blocate din cauza neeliberării certificatelor de urbanism şi că prejudiciul în acest caz este de câteva zeci de milioane de euro.
Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat joi, la plecarea de la Tribunalul Bucureşti, referitor la denunţătorul din dosarul în care a fost reţinut - preşedintele Asociaţiei Eoliene Române, Marian Turbatu -, că dacă nu ar fi vrut să-i elibereze acestuia vreun act, nu i-ar fi eliberat.
"Este singurul investitor din România căruia i-am eliberat, în 2007, şi certificat de urbanism, şi autorizaţie de construcţie pentru un parc eolian, fără să-i pretind absolut nimic. Dacă nu voiam să i-l eliberez, nu îl eliberam", a subliniat Nicuşor Constantinescu.
Miercuri, după ce a fost reţinut de procurorii DNA, Constantinescu spunea că măsura a fost luată " în urma unor acuzaţii ale unui escroc - Turbatu Marian", care "a înşelat Consiliul Judeţean Constanţa" şi i-a făcut plângere.
Joi, Tribunalul Bucureşti a decis ca Nicuşor Constantinescu să fie cercetat sub control judiciar, iar şeful Regiei de Drumuri şi Poduri Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, în arest preventiv.
Procurorii anticorupţie, care îl acuză pe Constantinescu de abuz în serviciu, iar pe Adrian Gâmbuţeanu, de complicitate la această infracţiune, ceruseră arestarea preventivă a celor doi.
Nicuşor Constantinescu şi Adrian Gâmbuţeanu au fost reţinuţi, miercuri seară, de procurorii DNA.

sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mitica

21 Mar, 2014 09:27

"Este singurul investitor din România căruia i-am eliberat, în 2007, şi certificat de urbanism, şi autorizaţie de construcţie pentru un parc eolian, fără să-i pretind absolut nimic. Dacă nu voiam să i-l eliberez, nu îl eliberam", a subliniat Nicuşor Constantinescu. ...............ADICA D-LE CONSTANTINESCU .....CE SA-I PRETINDETI???? NICI NU I-ATI PRETINS....0ARE????? nici el nu v-a dat, de aceea a durat 6 ani eliberarea de certificate. Intortocheate sunt caile Domnului!!!!

metin cerchez

21 Mar, 2014 08:12

Cum va explicati ca marian turbatu e asociat in Lex Euro Partners cu victor p? sediul firmelor fantoma ale lui turbatu marian e str mircea c batrin 43-sediul casei de protocol a securitatii statului-tatal securist la greu

Articole asemanatoare

Aproape 40 de milioane de lei NEG – New Energy Grup SRL, în faliment! S-a cerut atragerea răspunderii! Vizați, Turbatu Marian, Turbatu Richard, Turbatu Marian Senior și Olteanu Andreea Corina

31 Jan 2024 897

Tribunalul menține măsurile asigurătorii pe bunurile a doi foști primari din Constanța trimiși în judecată de DNA

23 Feb 2022 1764

UPDATE 2. Un avocat german vizat de o anchetă a procurorilor din Constanța. Marian Turbatu face precizări

30 Nov 2021 2607

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 16 iunie 2020

23 Jun 2020 2047

Pronunţarea într-unul dintre dosarele lui Nicuşor Constantinescu, stabilită pentru luna viitoare

25 Feb 2018 1950

Nicuşor Constantinescu a luat şase ani de închisoare la Tribunalul Bucureşti. Primul nemulţumit, Marian Turbatu (rechizitorii)

01 Jul 2016 2202

Oficial despre condamnarea lui Nicuşor Constantinescu. Cum s-a ales cu şase ani de puşcărie

28 Jun 2016 3694

Nicuşor Constantinescu, denunţat de Marian Turbatu! Prima soluție în dosar, pe 24 iunie. Urmează sentința în CMZ

20 Jun 2016 3635

Totul se decide azi Nicuşor Constantinescu, denunţat de Marian Turbatu! Şeful CJC ar putea fi arestat şi în acest dosar (rechizitorii + transcript)

03 Jun 2016 3685

Nicuşor Constantinescu, un nou termen la Tribunalul Bucureşti

29 Jan 2016 2303

Denunțătorul lui Nicușor Constantinescu Marian Turbatu cere în instanță anularea unei hotărâri

07 Jan 2016 3987

Surse - Amuraş Tănase, fostul consilier al şefului CJC, audiat în dosarul în care Constantinescu a fost denunţat de Turbatu

18 Dec 2015 2652

Nicuşor Constantinescu, menţinut sub control judiciar de judecătoarea Luisa Emanuela Dragomir (rechizitoriu)

28 Nov 2015 1857

Nicușor Constantinescu află în decembrie dacă va fi arestat

20 Nov 2015 1924

Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC, riscă să se întoarcă în spatele gratiilor! (rechizitorii)

26 Oct 2015 1979