Turcia a dejucat ”un atentat major" la Istanbul în ziua atacurilor de la Paris

Traian Băsescu a declarat, în această seară, la o emisiune televizată, că pe teritoriul Europei a început războiul.
Un responsabil turc a declarat astăzi, pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că autoritățile din ţara sa au dejucat un atentat jihadist major la Istanbul ce urma să fie comis vineri, în ziua atacurilor mortale care au făcut cel puțin 132 de morți la Paris.
 
De altfel, Poliția turcă a arestat vineri la Istanbul cinci persoane, inclusiv un cetățean britanic identificat ca Aine Lesley Davis. Acest bărbat este prezentat de autoritățile turce ca un partener în rândurile grupării Statul Islamic (SI) al faimosului "Jihadi John", călăul britanic pe care armata americană probabil l-a ucis într-o lovitură de drone joi în Siria, amintește France Presse.
 
"Acești cinci suspecți au intrat din Siria în Turcia în această săptămână pentru un atac în Turcia", a explicat duminică responsabilul turc.
 
Amintim că trei grupuri de jihadiști au comis vineri seară la Paris o serie de atacuri revendicate de SI, mai ales într-o sală de concerte și la Stade de France, care au ucis cel puțin 132 de persoane. Șapte membri ai acestor comandouri au murit.




Sursa foto: obiectiv.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cinci irakieni, suspectați de planificarea unui atentat în noaptea de Revelion, au fost arestați în Turcia

02 Jan 2020 2328

UPDATE 1. Cel puțin 20 de răniți, toți polițiști Două explozii puternice au zguduit Istanbulul - în Piața Taksim și la stadionul echipei Besiktas (video)

10 Dec 2016 2751

Stare de urgență în Turcia MAE avertizează turiștii

31 Jul 2016 3574

Zi de doliu național în Turcia

29 Jun 2016 1943

Compania de croazieră MSC își suspendă escalele în porturi din Turcia

20 Jan 2016 1694

2015 Cele mai importante evenimente care au marcat lumea

31 Dec 2015 1922