UDMR a depus la Biroul Electoral Central lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare

UDMR a depus miercuri, la Biroul Electoral Central, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din luna mai, conform Agerpres.ro

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că a predat la BEC lista cu peste 300.000 de semnături de susţinere, precizând că pe primele două locuri pentru alegerile europarlamentare, considerate de el eligibile, figurează actualul europarlamentar Iuliu Windler şi Vincze Lorant, preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN).

"Am predat la Biroul Electoral Central lista de susţinători pentru candidaţii noştri la europarlamentare, am predat şi au fost validate 313.996 de semnături pe care noi le-am adunat. (...) Avem candidaţi competenţi, pe primul loc pe lista noastră se află Winkler Iuliu, în prezent europarlamentar, şi pe locul doi, care noi îl considerăm eligibil, domnul Vincze Lorant, preşedintele Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene. Dacă vom face o mobilizare bună, nici locul trei nu poate fi considerat neeligibil", a spus el.


Kelemen Hunor a precizat că întreaga campanie a UDMR va fi axată pe tot ceea ce înseamnă UE. În opinia sa, Uniunea Europeană trebuie reformată pentru a face faţă competiţiei globale.

"Ce am câştigat şi ce trebuie să păstrăm de când am intrat în această familie uriaşă, UE, şi acele reforme care trebuie făcute în mandatul care urmează. Toată Europa vorbeşte despre reforme, toată Europa şi-a dat seama că UE trebuie reformată, au fost lansate diferite programe, proiecte, pentru a reforma UE. Şi noi suntem convinşi că în perioada care urmează vor fi schimbări importante, pentru că UE nu are nicio alternativă. Poate să fie şi să rămână competentă în această competiţie globală şi cu SUA, şi cu China, şi cu Rusia, doar dacă se întăreşte. Şi vrem să fim şi noi parte în aceste reforme", a menţionat liderul UDMR.


El a adăugat că UDMR intenţionează să finalizeze iniţiativa cetăţenească privind protecţia minorităţilor etnice.

"Vrem să ducem mai departe ceea ce am început acum câţiva ani - iniţiativa cetăţenească prin care noi am adunat în toată UE peste 1,2 milioane de semnături: protecţia minorităţilor etnice, lingvistice", a informat Kelemen Hunor. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Mangalia închiriază toaletele ecologice de la firma președintelui UDMR Constanța, aflată în reorganizare judiciară (DOCUMENT)

10 Apr 2024 556

PSD va câștiga detașat alegerile locale, conform unui sondaj la nivel național

01 Apr 2024 869

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege ce prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României (VIDEO)

05 Mar 2024 705

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 678

Președintele UDMR, Kelemen Hunor ÎCCJ vrea să întoarcă roata istoriei şi să pună sub semnul întrebării dreptul la proprietate

11 Jan 2024 1542

Vești bune pentru părinții care au copii la creșă sau grădiniță! Cum pot beneficia de o deducere fiscală de până la 1.500 de lei

11 Jan 2024 1316

Senatul a respins trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

29 Dec 2023 640

UPDATE. PNL le-a catalogat inacceptabile și contraproductive pentru România Camera Deputaților a respins cele trei proiecte privind autonomia Ținutului Secuiesc

28 Dec 2023 811

Ședință de plen la Camera Deputaților pentru proiectele referitoare la autonomia ținutului secuiesc

28 Dec 2023 786

Ședinţă a Camerei Deputaților pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia ţinutului secuiesc

27 Dec 2023 695

Partidul ARCA Naţiunii Române „Autonomia Ţinutului Secuiesc trebuie respinsă!”

26 Dec 2023 1006

USR și Forța Dreptei sesizează CCR pe legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole

20 Dec 2023 811

În supermarketuri şi hipermarketuri trebuie să existe cel puţin o casă de marcat dedicată familiilor

11 Oct 2023 747

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 782

Grupul deputaţilor neafiliaţi, membri ai REPER, au anunţat că au finalizat textul unei moţiuni de cenzură

24 Sep 2023 826