UdreaBica mi-a spus că se fac presiuni din partea lui Coldea în două dosare, inclusiv al lui Niculae

Elena Udrea a declarat că Alina Bica i-a relatat că Florian Coldea, la acel moment adjunct al şefului SRI, făcea presiuni pentru a fi luate anumite decizii în două dosare aflate la DIICOT, unul referitor la vânzări de cereale şi un altul cel al lui Ioan Niculae, informează Mediafax.

Udrea a susţinut, într-un interviu acordat Hotnews, că, în primăvara lui 2013, Culiţă Tărâţă, care avea afaceri în agricultură, i-a spus că la DIICOT „există un dosar împotriva unor parteneri de afaceri pe care el îi avea şi care vindeau cereale, care aveau cumva cel mai bun preţ de pe piaţă, ceva de genul acesta, deci oamenii erau dintre cei care afectau interesele marilor traderi de cereale - aşa, şi care nu erau cetăţeni romani şi care dosar a fost făcut special pentru a fi ei scoşi de pe piaţă, invocând interesul generalului Coldea".

„La DIICOT, Alina Bica la vremea aceea era doar consilierul procurorului şef DIICOT, care cred că era Codruţ Olaru. Rugămintea sau dorinţa lui Culiţă Tărâţă, Dumnezeu să-l ierte, era să-i spun lucrul acesta preşedintelui României. M-am dus la doamna Bica şi am intrebat-o dacă poate să fie adevărat ce mi-a spus domnul Culiţă Tărâtţă, Dumnezeu să-l ierte, ca să nu merg să spun un lucru măcar neverificat înainte. Doamna Bica mi-a spus că este adevărat, că se fac presiuni asupra ei în acest dosar pe care nu ştiu cum îl coordona sau ce făcea în calitate de consilier al procurorului general, şi că se mai fac presiuni - nu ştiu dacă atunci mi-a spus sau ulterior, dar mi-a spus şi asta - în dosarul lui Ioan Niculae", a susţinut Udrea, precizând că presiunile erau exercitate din partea lui Coldea, pentru a dispune anumite măsuri sau a lua anumite decizii, notează Mediafax.



Sursa: Mediafax
Sursa foto: Hotnews

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„La vita è bella!“ Ce îi atrage în frumoasa Italie pe Strutinsky, Săvulescu, Bica și alte persoane căutate în România?

13 May 2021 3186

Alina Bica și Ioan Bene, prinși de polițiștii italieni. Anunțul făcut de IGPR

10 Jul 2020 2524

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost dată în urmărire internaţională

28 Nov 2019 2095

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost condamnată definitiv. Patru ani de închisoare cu executare

27 Nov 2019 2001

Instanța Supremă a decis. Procesul Alinei Bica, fostă șefă DIICOT, se va rejudeca

19 Mar 2019 2180

Elena Udrea ar putea fi eliberată luni

23 Dec 2018 1987

Când vor fi eliberate din arest Alina Bica și Elena Udrea. Ce a declarat ministrul Tudorel Toader

21 Dec 2018 2261

Ultima oră! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis suspendarea executării pedepsei în cazul fostei şefe a DIICOT Alina Bica

20 Dec 2018 2230

Sentințele în cazurile Elenei Udrea şi Alinei Bica rămân valabile

12 Dec 2018 2452

Elena Udrea și Alina Bica petrec Crăciunul în închisoarea din Costa Rica

03 Dec 2018 2011

Veşti proaste pentru Elena Udrea și Alina Bica. Magistraţii au respins cererile lor de eliberare din penitenciar

17 Nov 2018 2101

Descoperire șoc în celula Elenei Udrea. Ce s-a găsit în urma perchezițiilor

14 Nov 2018 2387

În ce condiții sunt încarcerate Alina Bica și Elena Udrea în închisoarea din Costa Rica

08 Nov 2018 2041

Elena Udrea și Alina Bica nu scapă din închisoare. Cererea de eliberare din arest ar fi fost respinsă

03 Nov 2018 2093

Revista presei locale

06 Oct 2018 1788