Ultima oră! Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis suspendarea executării pedepsei în cazul fostei şefe a DIICOT Alina Bica

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis suspendarea executării pedepsei în cazul fostei şefe a DIICOT Alina Bica.

Potrivit Agerpres, măsura a fost luată în dosarul în care a fost judecată pentru favorizarea făptuitorului şi condamnată la patru ani de închisoare. 

"Admite în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnata Alina Mihaela Bica împotriva deciziei penale nr. 117 din 26 iunie 2018, pronunţată de completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2067/1/2017. (...) Admite cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016 (...), până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare. (...) Definitivă", se arată în minuta deciziei.


Pe 26 iunie, Alina Bica a fost condamnată definitiv de magistraţii Instanţei supreme la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost achitat de judecătorii Instanţei supreme.

În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată în primă instanţă la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului şi a fost achitată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu şi o alta de favorizarea făptuitorului. În acelaşi dosar, Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. 

Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Rody

20 Dec, 2018 09:35

Mai mult decat clar! Legea amnistiei a fost data doar pentru cei care au comis abuzuri de rang înalt si pentru a nu se ajunge mai departe cu aceste investigatii..pentru ca cei care au comis infracțiuni nu le-au facut singuri..cercul este mult prea mare!!!

Articole asemanatoare

„La vita è bella!“ Ce îi atrage în frumoasa Italie pe Strutinsky, Săvulescu, Bica și alte persoane căutate în România?

13 May 2021 3242

Alina Bica și Ioan Bene, prinși de polițiștii italieni. Anunțul făcut de IGPR

10 Jul 2020 2563

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost dată în urmărire internaţională

28 Nov 2019 2138

Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica a fost condamnată definitiv. Patru ani de închisoare cu executare

27 Nov 2019 2043

Instanța Supremă a decis. Procesul Alinei Bica, fostă șefă DIICOT, se va rejudeca

19 Mar 2019 2200

Elena Udrea ar putea fi eliberată luni

23 Dec 2018 2009

Când vor fi eliberate din arest Alina Bica și Elena Udrea. Ce a declarat ministrul Tudorel Toader

21 Dec 2018 2285

Sentințele în cazurile Elenei Udrea şi Alinei Bica rămân valabile

12 Dec 2018 2479

Elena Udrea și Alina Bica petrec Crăciunul în închisoarea din Costa Rica

03 Dec 2018 2039

Veşti proaste pentru Elena Udrea și Alina Bica. Magistraţii au respins cererile lor de eliberare din penitenciar

17 Nov 2018 2128

Descoperire șoc în celula Elenei Udrea. Ce s-a găsit în urma perchezițiilor

14 Nov 2018 2409

În ce condiții sunt încarcerate Alina Bica și Elena Udrea în închisoarea din Costa Rica

08 Nov 2018 2061

Elena Udrea și Alina Bica nu scapă din închisoare. Cererea de eliberare din arest ar fi fost respinsă

03 Nov 2018 2127

Revista presei locale

06 Oct 2018 1813

Editorial Lenuţa, Alinuţa şi Costa Rica. Ziua în care nu s-a vorbit de referendum

06 Oct 2018 2374