Un agent al Poliției de Frontieră Giurgiu a fost găsit împușcat mortal în mașină

 
În această dimineață , conform informațiilor primite de jurnalgiurgiuvean.ro din partea purtătorului de cuvânt al ITPF Giurgiu,  agentul principal CV , în vârstă de 53 de ani,  a fost găsit împușcat în autoturismul său. Agentul era planificat de serviciu  la PTF Giurgiu feroviar. După pregătirea turei și ridicarea armamentului din dotare în timp ce se deplasa cu mașina personală spre locul unde urma să își desfășoare activitatea, C. V.  și-a informat colegii că trece pe la domiciliu pentru a-și lua doza zilnică de insulină pe care o uitase acasă, fiind un diabetic insulino-dependent.
 
Bărbatul se numește Constantin Vasile, iar colegii săi au încercat să afle unde este și astfel acesta a fost găsit în mașina sa , parcată în fața blocului în care domicilia , împușcat mortal cu armamentul din dotare. Colegii săi cred că agentul nu apucase să-și ia doza de insulină înainte de a recurge la acest gest neînțeles de nimeni.

La fața locului s-au deplasat organe ale autorităților locale și evident reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Ancheta se află acum în plină desfășurare. Se bănuiește că este vorba despre o sinucidere, potrivit jurnalgiurgiuvean.ro.
 


Sursa foto: jurnalgiurgiuvean.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 260.000 de euro și 20.000 de dolari, descoperiți de polițiștii de frontieră, ascunși într-un autocar turcesc (FOTO)

24 Jan 2024 967

Poliția de Frontieră cedează gratuit un Mercedes Benz Vito, două Nissan Terano, trei Dacia și un Opel

10 Dec 2023 1800

Poliția de Frontieră Un automarfar, oprit la frontieră. Șoferul turc, depistat sub influența substanțelor psihoactive (FOTO)

23 Oct 2023 665

Lucrări de reparaţii pe Podul PrietenieiTrafic restricţionat între PTF Giurgiu şi Ruse. Ce restricții vor fi în județul Constanța

02 Oct 2023 889

Val de deşeuri oprite la frontiera României! Peste 4.000 tone în aproape 300 de transporturi

22 Sep 2023 725

Poliția de Frontieră Română Zeci de documente de identitate descoperite într-un microbuz (FOTO)

19 Sep 2023 677

Tone de substanțe inflamabile transportate fără documente legale, descoperite într-un autocamion, în PTF Giurgiu (FOTO)

04 Sep 2023 734

Copil turc de doar 2 ani, depistat în portbagajul unui autoturism! Anunțul Poliției de Frontieră

30 Aug 2023 945

Trafic restricționat între PTF Giurgiu şi Ruse Lucrări de reparație de Podul Prieteniei. Vezi când poți circula

27 Aug 2023 810

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste 6 milioane lei, confiscate la frontiera cu Bulgaria (GALERIE FOTO)

02 Aug 2023 659

Captură impresionantă de țigări la Vama Giurgiu! Iată unde erau ascunse de un cetățean ucrainean (FOTO)

13 May 2023 1229

Cantitate impresionantă de articole pirotehnice, descoperită de polițiștii de frontieră! (FOTO)

20 Dec 2022 1050

Peste 7000 de pachete de țigări, estimate la o valoare de 186.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră (GALERIE FOTO)

23 Oct 2022 897

Cetățeni sirieni, depistați ascunși într-o autoutilitară pentru transport legume și fructe. Șoferul, reținut

19 Sep 2022 1165

Oficial! Zeci de mii de persoane au trecut ieri prin punctul de frontieră Vama Veche

15 Aug 2022 946