Un alt tânăr ar fi fost ucis de poliție la Los Angeles

Cel de-al doilea bărbat ucis de poliția din Los Angeles (LAPD) la sfârșitul săptămânii trecute era, de asemenea, un adolescent: el a fost identificat joi ca fiind Daniel Henrique Perez, în vârstă de 16 ani, a confirmat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a medicinii legale, informează Agerpres.

Daniel Henrique Perez a fost ucis sâmbătă având în mână un pistol jucărie despre care polițiștii au crezut că este o armă adevărată. Carnell Snell, un afro-american de 18 ani, a fost împușcat cu o zi înainte, fugărit de poliție și având în mână o armă de foc, potrivit unei înregistrări video difuzate de forțele de ordine, relatează Agerpres.

Alți doi bărbați de culoare, ambii în vârstă de vreo 30 de ani, au fost, de asemenea, uciși de poliție săptămâna trecută în sudul Californiei: Reginald Thomas la Pasadena, care a murit din cauza șocurilor electrice ale unui pistol Taser, și Alfred Olango, în apropiere de San Diego. El a fost împușcat după ce a îndreptat spre polițiști o țigară electronică pe care ei au considerat-o o armă reală, mai scrie sursa citată.

Aceste incidente au declanșat mai multe zile de manifestații, unele însoțite de violențe, într-un context rasial tensionat în Statele Unite din cauza mai multor fapte similare pe întreg cuprinsul țării.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 272

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 438

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 467

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 412

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 256

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 394

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 514

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 841

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 342

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 714

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 470

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 579

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 631

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 409

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 697