Un bărbat a introdus ilegal în țară o armă și muniția aferentă pe care le-ar fi cumpărat din Bulgaria. Pe numele său a fost întocmit dosar penal

Polițiștii din Dolj cercetează un bărbat, de 49 de ani pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, asupra acestuia fiind găsită o armă cu glonț, calibru 9 mm și 150 de cartușe, deținute ilegal.
 
La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au depistat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Teasc, județul Dolj, care deținea un pistol calibru 9 mm, precum şi 150 de cartuşe neletale nepercutate, de același calibru.
 
Din cercetări a reieșit că arma şi muniţia fuseseră cumpărate de acesta cu 3 zile înainte, din oraşul Vidin, din Bulgaria.
 
Ulterior, în aceeaşi zi, acesta le-a introdus în România, fără a le declara organelor de control vamale, depozitându-le într-un compartiment al unui tren care circula pe ruta Craiova-Vidin.
 
Polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.
 
Pistolul și muniția au fost ridicate de polițiști, în vederea cercetărilor.

Sursa foto: Poliția Română

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Armă neletală de autoapărare deținută de un bărbat cu permisul de armă expirat

27 Mar 2024 519

Ilfov Bărbat depistat în timp ce încerca să vândă un pistol-mitralieră unei persoane din comuna Jilava

21 Mar 2024 467

Județul Constanța Oficial de la procurori despre individul care a sustras un pistol încărcat de la un polițist în Spitalul din Băneasa

22 Feb 2024 697

Știri Constanța Intervenție în incinta unei unități medicale din Băneasa. Un bărbat ar fi smuls armamentul din dotarea unui polițist!

20 Feb 2024 908

Dosar penal pentru deținerea ilegală a unei arme, în Constanța

18 Feb 2024 693

Armele la control! Mai mulți deținători de arme din județul Constanța, verificați de polițiști

11 Feb 2024 877

Ceremonie de înmânare de armă la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu (FOTO)

08 Feb 2024 855

Bărbat din Constanța cercetat pentru că deținea arme fără a avea permis

27 Jan 2024 865

Loverboy, arma traficanților în exploatarea victimelor. Detalii din raportul despre traficul de persoane în 2023! (VIDEO)

27 Jan 2024 720

Țară condamnată de CEDO pentru deschiderea focului de armă asupra unei ambarcaţiuni cu migranţi

16 Jan 2024 513

Știri Constanța Incident cu foc de armă în extravilanul comunei Grădina!

15 Jan 2024 824

Foc de avertisment pentru oprirea unui șofer în județul Constanța! Ce a descoperit Poliția în mașina conducătorului auto (FOTO)

13 Jan 2024 1095

Italia Adolescent român de 14 ani, ucis în parcarea unei stații de metrou

13 Jan 2024 700

​Focuri de armă și urmărire pe zăpadă pentru a opri o mașină încărcată cu țigări de contrabandă! (FOTO)

09 Jan 2024 875

Primăria Constanța Individ reținut de polițiștii locali, după ce a amenințat cu arma un constănțean

07 Jan 2024 809