Un bărbat care a participat la protestul Diasporei din 10 august a decedat. Ce spun autorităţile

Ilie Gâzea, bărbatul în vârstă de 62 de ani care s-a simţit rău după ce a participat la protestul diasporei din 10 august din Piața Victoriei și a murit noaptea trecută la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria, suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, arată Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit DSU, Ilie Gâzea s-a prezentat, în seara protestului, la una dintre ambulanțele SMURD aflate la fața locului, acuzând epistaxis (o sângerare la nivelul nasului) și a refuzat transportul la spital, sub semnătură, după ce i s-a acordat primul ajutor.

Postarea pe Facebook a Departamentului pentru Situații de Urgență:
 
"Precizare referitoare la pacientul Gâzea Ilie, decedat în cursul nopții de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din Alexandria:

În urma informațiilor conținute în documentele de la intervenția echipajelor medicale de urgență și prim ajutor calificat din Piața Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanțele SMURD aflate la fața locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului).

Pacientul a declarat echipajelor de urgență că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conștient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), și oxigenare în limite normale (97%).

În urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzându-l sub semnătură."
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 731

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 523

Poliția Română Un bărbat urmărit internațional s-a predat în Franța

19 Apr 2024 284

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 415

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 900

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 992

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2105

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3022

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1047

Constanța Persoană decedată găsită pe trotuar în zona Casa de Cultură (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Apr 2024 3243

Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN39 în apropierea comunei Agigea

11 Apr 2024 702

Alertă în Capitală! Un deținut periculos a evadat

09 Apr 2024 1062

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică și fără permis, depistat pe DC 28, în satul Izvoru Mare

08 Apr 2024 657

În Medgidia, județul Constanța A retras bani de pe un card furat și a fost arestat

03 Apr 2024 469

Un constănțean a încercat să oprească în instanță ridicarea unui complex comercial cu bowling și cinema, pe Șoseaua Mangaliei! Judecătorii explică de ce au respins acțiunea (MOTIVARE)

01 Apr 2024 5710