Un bărbat din Medgidia reţinut pentru proxenetism

O echipă formată din polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Constanţa - SIC şi SIPI Constanţa, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au realizat un flagrant, în baza unor activităţi specifice de supraveghere ce s-au derulat pe o perioadă de 3 luni, la domiciliul lui A.D., în vârstă de 57 de ani, care a fost surprins de către oamenii legii în timp ce primea suma de 200 lei de la doi investigatori sub acoperire în schimbul oferirii a două prostituate pe care acesta le găzduia de mai multe luni în locuinţa sa şi pe care le determina să întreţină raporturi sexuale cu diferinţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 şi 100 lei.
Acesta beneficia de sumele de bani, iar tinerele găzduite de el beneficiau numai de hrană şi îmbrăcăminte din banii obţinuţi în urma practicării prostituţiei, susţin oamenii legii.
În locuinţa sa au fost identificate 5 tinere, dintre care 3 minore în vârstă de 16 ani.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând ca mâine acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de proxenetism. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Mamă a 3 copii, bătută cu un lemn și un cablu de concubin și obligată să se prostitueze! Suspectul, reținut de polițiști (VIDEO)

28 Feb 2024 1207

Bărbat din Medgidia, căutat de autoritățile din Italia, reținut de polițiștii constănțeni

30 Sep 2021 1845

Interceptări Închisoare cu executare pentru un bărbat din Medgidia acuzat că și-a determinat soția să se prostitueze în Italia

07 Jun 2021 1720

Mandat european de arestare, pus în executare de poliţiştii constănțeni

07 Oct 2020 1648

13 percheziții în Medgidia, Mircea Vodă, Cuza Vodă și Deleni. Opt persoane în arest. Iată acuzațiile

31 Jul 2020 2209

Femeie, condamnată pentru complicitate la proxenetism. Ar fi primit o sumă fabuloasă de la o tânără aflată în Germania

04 May 2020 1328

Bărbați, introduși în Penitenciarul Poarta Albă, pentru proxenetism și tentativă de omor

07 Mar 2020 3046

Tânăr din Medgidia, căutat de autoritățile italiene, pentru trafic de persoane proxenetism și tentativă la șantaj

13 Feb 2020 1801

Doi bărbați din Medgidia au fost reținuți pentru 24 de ore. Care este motivul

07 Nov 2019 1775

Bărbat, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă pentru proxenetism. Ce pedeapsă va executa

25 Jun 2019 1478

Ce a decis Curtea de Apel Constanţa în cazul unui bărbat acuzat de proxenetism

16 May 2019 1595

Mandate de arestare pentru patru bărbați din Medgidia, acuzați de proxenetism

05 Jan 2019 1982

Un tânăr acuzat de proxenetism, achitat definitiv

05 Jan 2019 2101

Mai mulţi bărbaţi au fost escortaţi la Penitenciarul Poarta Albă. Ce pedepse vor executa aceştia

31 Oct 2017 2036

Călin Florin, zis Babică, acuzat de proxenetism, a fost achitat. Nu există probe că persoana a săvârşit infracţiunea

06 May 2017 5275