Stiri calde

Un cetățean sirian a încercat să intre ilegal în România, prin zona Negru Vodă județul Constanța. Ce măsuri au luat polițiștii de frontieră

La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, judeţul Constanţa, acționând în baza unei informații, au depistat, pe raza localității Negru Vodă, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate cu însemnele Belgiei.

Potrivit reprezentanțilro Gărzii de Coastă, deoarece documentul prezenta suspiciuni de a fi fals, iar persoana în cauză nu îşi justifica prezenţa în zonă, aceasta a fost dusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este un cetățean sirian, în vârstă de 30 de ani. Acesta a declarat că a încercat să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

”În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţeanul sirian fiind predat autorităţilor bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale” - au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

Sursa foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți polițiști din Constanța au dat în judecată Garda de Coastă! Care sunt solicitările

07 Jul 2020 786

Garda de Coastă. Măsuri luate și recomandări pentru perioada sezonului estival

04 Jul 2020 598

Constanța Autoturism căutat de autoritățile din Norvegia, indisponibilizat de polițiștii de frontieră

30 Jun 2020 451

Peste 10.000 de pachete cu țigări de contrabandă descoperite de Garda de Coastă

22 Jun 2020 473

Cum s-a încheiat procesul pentru terenul de sub Garda de Coastă

16 Jun 2020 712

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Ostrov (galerie foto)

13 Jun 2020 529

Aproximativ 600 de colete cu bunuri contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

13 Jun 2020 448

Constanța Au fost reluate căutările bărbatului dispărut cu tot cu ambarcațiune în Marea Neagră

06 Jun 2020 1300

Aproximativ 140 kg peşte, confiscate de polițiștii de frontieră la Tulcea

03 Jun 2020 854

Peste 100 kg peşte confiscate de polițiștii de frontieră

02 Jun 2020 1323

Patru ambarcațiuni pe pernă de aer, fabricate în anul 2005, de vânzare la Garda de Coastă

27 May 2020 2273

Garda de Coastă a asigurat nava MAI 1103, participantă la Operaţiunea Comună „POSEIDON 2020” (document)

26 May 2020 2755

Garda de Coastă. O nouă misiune internaţională sub egida Frontex, încheiată cu succes

25 May 2020 549

Poliţiştii de frontieră au depistat cinci bărbați care au pescuit 100 kilograme de peşte, în perioada de prohibiție și fără să deţină documente

21 May 2020 692

Garda de Coastă îşi reface stocurile de hrană uscată pentru câinii de serviciu (document)

21 May 2020 1733