Update 3. Tragedie la Venus Un copil a căzut în piscină și a murit!

Un copil de şapte ani, în urmă cu puțin timp, a căzut în piscină în staţiunea Venus, la Hotel Afrodita. La fața locului au ajuns și medicii.

Conform primelor date, copilul, în aceste momente, este resuscitat. 

Vom reveni cu informaţii.

Update3, ora 00,20:

Copilul mort la piscină era fiul unor turiști sosiți din București pentru a petrece câteva zile la malul mării. Se pare că micuțul se juca pe terasa unității, iar la un moment dat a dispărut. Părinții i-au sesizat dispariția și au cerut ajutorul reprezentanților hotelului. 
Un alt turist le-a spus că l-a văzut la piscina. Când au ajuns acolo, părinții și-au văzut copilul în apă. Micuțul a fost scos de un turist și a fost chemată imediat ambulanța. Medicii sosiți la fața locului s-au luptat să-l readucă la viață.  Ba chiar l-au transportat și la Spitalul din Mangalia. Din nefericire, toate eforturile medicilor au fost sortite eșecului. Cadrele medicale s-au văzut nevoite să-i declare decesul. 
 

UPDATE 2, ora 23.01


Deşi medicii au făcut eforturi pentru a-l ţine în viaţă, copilul nu a mai putut fi salvat, doctorii declarând decesul.

UPDATE 1, ora 21.55

Băiatul a fost preluat de un echipaj și transportat la Spitalul din Mangalia.

Sursa foto: www.vestea.net 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Se oprește apa în zona Inel II din Constanța!

20 Feb 2024 863

„Apele Române” organizează licitația pentru 48 de subsectoare de plajă de pe litoral. Mai mult de jumătate sunt din stațiunea Mamaia

03 Feb 2024 993

Afaceri Constanța Primăria Mangalia scoate la licitație cuveta Lacului Neptun, Grădina Spectacol Cinematograf Venus și două terenuri

22 Jan 2024 2081

Atenție, se oprește apa! Ce consumatori din județul Constanța vor fi afectați

16 Jan 2024 842

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora!

12 Jan 2024 564

Afaceri Constanța Acati Venus SRL, o nouă societate de cazare în Olimp

29 Dec 2023 831

CJC a eliberat autorizația de construire Afaceriștii Nelu Mirea și Daniel Gheorghe investesc în case de vacanță în stațiunea Venus

15 Dec 2023 1275

„Mâna dreaptă” a lui Becali, Ion-Ionuț Luțu a preluat firma Becali Hotels SRL

08 Nov 2023 1274

Primăria Municipiului Mangalia concesionează Grădina de Vară Venus, un teren și cuveta Lacului nr. 1 Neptun

15 Oct 2023 1006

Lucrări E-Distribuţie Dobrogea Întreruperi de curent în mai multe zone din Constanța, Valu lui Traian, stațiunea Venus și Tichilești, joi

11 Oct 2023 1123

Primăria Mangalia solicită insolvența firmei Preponderent SRL, ce deține trei hectare din pădurea Comorova!

11 Oct 2023 1044

Începând de miercuri, 11 octombrie Se oprește curentul electric în județul Constanța. Care sunt zonele afectate?

10 Oct 2023 2520

Cumpărări directe Constanța Primăria Năvodari, contract cu un PFA privind protecția datelor cu caracter personal

04 Oct 2023 825

CS Medgidia Tânărul luptător Eric Crînguș participă la Campionatul European de Kempo IKF

16 Sep 2023 1156

UPDATE. Știri Constanța Intervenție de urgență în stațiunea Venus. Persoană în pericol de înec! Elicopterul SMURD, chemat în ajutor

04 Sep 2023 2806