UPDATE Un copil şi un bebeluş, la spital după ce casa le-a fost mistuită de flăcări! O persoană şi un copil, decedaţi

Incendiu în satul Caldăraru, comuna Cernica. O gospodărie în care se afla o persoană şi doi copii a fost cuprinsă de flăcări.

La sosirea echipelor de intervenţie, casa ardea în totalitate. A ars pe aproximativ 150 mp. Intervenţia pompierilor a fost una dificilă deoarece din cauza tavanului parţial prăbuşit a fost imposibil accesul în interior.

După stingerea incendiului, in interior a fost gasita o persoana decedată, în varstă de aproximativ 40 de ani. În acest moment, incendiul este stins, se verifica toate incaperile pentru identificarea altor posibile victime. Totodata, doi copii cu varste de 3 luni şi 11 ani au fost transportati la spitalul Grigore Alexandrescu, cu arsuri minore, potrivit primei evaluari.

Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, la faţa locului au intervenit Detaşamentele Morarilor şi Chimistilor cu cinci autospeciale de stingere, trei echipaje SMURD, o autoscară şi o Descarcerare.

UPDATE: ISU Bucureşti-Ilfov vine cu informaţii suplimentare. După îndepărtarea elementelor de construcţie prăbuşite şi verificarea tuturor spaţiilor a fost găsit în una din camere si un copil de aproximativ 2 ani, decedat.

La faţa locului rămân două autospeciale în supraveghere, incendiul este stins.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Mandate de aducere în Municipiul București și județul Ilfov

28 Mar 2024 164

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 220

ONRC Județul Constanța în topul județelor cu cele mai multe firme radiate în prima lună din 2024

25 Mar 2024 484

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

25 Mar 2024 233

Ilfov Bărbat depistat în timp ce încerca să vândă un pistol-mitralieră unei persoane din comuna Jilava

21 Mar 2024 467

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 304

Vrei să-ți cumperi o casă sau un teren? Vezi unde găsești cele mai ofertante opțiuni

19 Mar 2024 363

IGSUActivitatea pompierilor din ultimele 24 de ore

19 Mar 2024 293

Grup Servicii Petroliere Shipyard, Grup Servicii Petroliere Catering, SPG Medical Emergencies și Gino Impex, vizate de cereri de insolvență!

17 Mar 2024 1152

A intervenit și IPJ Constanța Bărbați reținuți pentru braconaj (Galerie FOTO)

16 Mar 2024 548

Percheziții în București și trei județe din țară! Președintele FC Rapid, Daniel Niculae, adus la audieri

14 Mar 2024 530

IGSUÎmpreună, cu sprijinul și implicarea cetățenilor, ne asigurăm că suntem pregătiți să facem față oricăror situații de urgență

13 Mar 2024 294

Cumpărări directe Constanța Pași pentru amenajarea unui sistem cu panouri solare la bazinul semiolimpic de la Cernavodă (DOCUMENT)

12 Mar 2024 650

UAT Comuna Topalu, în proces cu o firmă din județul Ilfov. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

10 Mar 2024 448

Centrul INFOTRAFIC Raport de circulație pe A2 în această dimineață

09 Mar 2024 452