Un militar din Constanța are nevoie de ajutorul nostru. Cum îl putem sprijini

 Un militar din Constanța s-a înscris la un concurs de fitness și a fost selectat din toată țara alături de alți concurenți. Acum are nevoie de susținere pentru a obține cât mai multe voturi în cadrul, concursului. 
 

”Numele meu este Trascu Alexandru, lucrez în Ministerul Apărării și sunt din Constanța. În urmă cu un an de zile am început să fac sport, fitness mai exact . De curând am participat la un concurs numit FitCballenge și am avut norocul ca din toată țara să fiu selectat în cei 4 concurenți. Sâmbătă, 25 noiembrie, a fost finala concursului iar acum este perioada de votare a concurenților. Am rugămintea dacă se poate, să mă susțineți, am nevoie să strâng voturi” – se arată în mesajul militarului.

 

”Alexandru, un familist convins, lucrează în Ministerul Apărării. Înainte de începerea competiției FitChallenge, a practicat fitness timp de 10 luni. Din dorința de a-și testa limitele și cu un obiectiv bine stabilit, creșterea în greutate și dezvoltarea masei musculare, a acceptat provocarea ProNutrition. Alături de antrenoarea sa, Diana Pivniceru, Alexandru s-a antrenat intens timp de 3 luni pentru a-și atinge obiectivele. Evoluția lui Alexandru este preferata ta în competiția Fit Challenge? Susține-l cu votul tău!” – se arată în prezentarea militarului pe pagina de concurs. 

Militarul Alexandru Trașcu poate fi votat aici https://premium.easypromosapp.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 331

În Constanța Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, sărbătorit de Brigada 9 Mecanizată „Mărășești”

23 Apr 2024 473

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 981

Teatrul Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, la Festivalul Regional de Teatru „Caragiale între trecut, prezent și... viitor”​ (FOTO)

22 Apr 2024 522

Știri Constanța ​Aniversare de 130 de ani și restaurarea Monumentului Regimentului 34 Infanterie din Topraisar (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 406

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța „La mulți ani Batalionului 341 Infanterie!” (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 477

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 403

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7405

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 699

Airsoft Un hobby plin de acțiune și strategie

19 Apr 2024 303

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 561

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

19 Apr 2024 422

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 452

Dacor Plast SRL execută lucrări de reparații curente la o unitate militară din Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 472

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 449