Un nou impozit forfetar, ”cadou” de la senatori

 
Senatorii au adoptat proiectul de lege pentru introducerea impozitului specific în industria de turism şi alimentaţie publică, iniţiativă susţinută de fostul premier Victor Ponta pe când se afla în fruntea Executivului. Proiectul a fost adoptat în Senat cu 87 de voturi favorabile, 7 împotrivă şi 6 abţineri.

Pesediștii susțin că acest proiect se adresează acelor companii care au o cifră de afaceri de maxim 5 milioane de euro şi au maxim 250 de angajaţi. În opinia lor, cetăţeanul va avea mult de câştigat, pentru că ”acest proiect va diferenţia foarte mult fraierii care îşi plătesc taxele la zi şi cei care, prin orice mijloace, doresc să fenteze legea pentru că nu plătesc impozit pe profit".

Secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice Gabriel Biriş a spus că Guvernul nu a putut formula un punct de vedere pentru că nu a fost finalizată analiza impactului măsurilor luate anul trecut, respectiv reducerea TVA de la 24 la 9% şi nici efectele controalelor ANAF în industria turismului şi alimentaţiei publice.
 
Ministrul Finanţelor, Anca Dragu, nu este de acord cu iniţiativa PSD privind un nou impozit specific pe turism, aceasta explicând că marii operatori ar plăti astfel mai puţin cu până la o treime, iar micii întreprinzători, mai mult.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Deputatul PNL Mihai Tararache „Impozitul specific pentru turismul de pe litoral trebuie introdus în noul Cod Fiscal”

15 Jun 2015 2363

"Impozitul specific pentru turismul de pe litoral trebuie introdus în noul Cod Fiscal"

15 Jun 2015 1609

Impozit forfetar pentru turismul de pe litoral

05 May 2015 1432

Mihai Tararache, deputat PNL Impozit forfetar pentru turismul de pe litoral

05 May 2015 2408

Un deputat PSD vrea impozite pentru darul de nuntă și taxe suplimentare pentru localurile care organizează evenimente de amploare

17 Apr 2015 2562

Sub altă denumire Guvernul Ponta reintroduce impozitul forfetar

09 Jul 2014 2389