Un nou impuls pentru mediul de afaceri româno-ungar în scopul creşterii traficului de mărfuri prin Portul Constanţa

CN „Administratia Porturilor Maritime” SA Constanţa, cu sprijinul companiilor Comvex, Umex, United Shipping Agency şi Romcargo Maritim, au organizat, astăzi, la Budapesta, în sala de conferinţe a hotelului Saint George Residence, evenimentul „Romanian – Hungarian Bulk Cargo&Logistics”.



Evenimentul a reunit, alături de companii din Portul Constanţa, pe cei mai importanţi jucători de pe piaţa transporturilor din Ungaria, din domeniul logistic, organizaţii profesionale şi autorităţi din acest sector.

CN APM SA Constanţa, prin acest eveniment, a intenţionat să sprijine un parteneriat reciproc avantajos între firmele care îşi desfăşoară activitatea în domeniul portuar şi companiile din domenii asociate din Ungaria, cu scopul clar de a intensifica fluxul de mărfuri.



George Gabriel Vişan, director comercial al CN APM SA, a declarat în deschiderea evenimentului că Portul Constanţa are o prezenţă constantă pe piaţa maghiară a transporturilor, traficul de mărfuri crescând de la an la an. „Din 2008, volumul de mărfuri tranzitat prin Portul Constanţa având ca origine/destinaţie Ungaria a depăşit 20 milioane tone. Potenţialul este însă mult mai mare. De aceea suntem aici, să identificăm căi de a atinge acest potenţial, să vă aflăm opiniile legate de posibilităţile de creştere a traficului de mărfuri între Ungaria şi Portul Constanţa”, a spus George Gabriel Vişan.

Valeriu Nicolae Ionescu, directorul general al CN APM SA Constanţa, a declarat că Portul Constanţa a construit de-a lungul anilor relaţii solide cu ţările din hinterlandul său, Ungaria având  însă o poziţie consolidată fiind ca ţară vecină un partener economic solid pentru Romania.
„Din datele de trafic înregistrate pe relaţia  Ungaria, cerealele reprezintă cel mai important tip de marfă. Tranzitând Portul Constanţa, cerealele din Ungaria ajung în Egipt, Japonia, Grecia, Cipru, Israel, Turcia, Liban, Tunisia, Arabia Saudită, Iordania. Combustibilii minerali solizi, vin din China, SUA sau Canada, prin Portul Constanţa, spre Ungaria. Deşi destinaţiile sunt diversificate, cantităţile de mărfuri care tranzitează şi sunt operate în Portul Constanţa sunt departe de potenţial”, consideră Valeriu Nicolae Ionescu.  

Ambasadorul României la Budapesta, Alexandru Victor Micula, a participat la sesiunile de contacte de business  între firmele din Portul Constanţa şi cele din Ungaria, fiind interesat de demersurile pe care le poate iniţia pentru a sprijini dezvoltarea şi consolidarea afacerilor dintre cele două ţări.


În cadrul acestui eveniment s-a semnat un Protocol de Colaborare între Portul Constanţa şi Portul Baja din Ungaria, de către directorul general al CN APM SA Constanţa, Valeriu Nicolae Ionescu, şi directorul Portului Baja, Nagy Laszlo.

Protocolul parafează colaborarea dintre cele două părţi semnatare, cu scopul creşterii fluxului de mărfuri dintre cele două porturi, schimbul permanent de informaţii despre serviciile şi oportunităţile oferite de portul Constanţa şi portul dunarean Baja, legislaţie, reglementări naţionale în domeniul transporturilor, identificarea posibilităţilor de acordare de facilităţi reciproce, după criterii stabilite de comun acord. Protocolul semnat la Budapesta va sta la baza unor initiaţive viitoare care să conducă la înfrăţirea dintre cele două porturi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 365

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 359

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 469

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 875

CN APM SA Constanța cumpără servicii de reparații al șalupei Sirius 1

02 Mar 2024 482

Licitații Constanța CN APM SA, închiriere de pilotine cu echipaj pentru transportul pilotului la navă (DOCUMENT)

28 Feb 2024 448

Licitații Constanța CN APM Constanța investește în servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

27 Feb 2024 573

Investiție de peste de 7,5 milioane euro în Portul Constanța CN APM SA continuă demersurile pentru înființarea unui parc fotovoltaic

25 Feb 2024 781

Licitații Constanța Licitație organizată de CN APM Constanța pentru securitate și detecție la incendii pentru clădirile instituției (DOCUMENT)

14 Feb 2024 576

Știri Portul Constanța Fondul Proprietatea SA pierde definitiv procesul cu Administrația Porturilor pentru un teren de 800 de metri pătrați (MINUTA)

08 Feb 2024 1017

Investiție masivă în Portul Constanța! CN „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, licitație de peste 85 milioane de euro (DOCUMENT)

07 Feb 2024 916

Licitație organizată de CN APM Constanța pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța (DOCUMENT)

06 Feb 2024 742

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și-a modificat Statutul!

30 Jan 2024 858

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 722

Știri Portul Constanța CN Administrația Porturilor Maritime are de primit peste 240.000 de euro de la Direcția Regională Vamală București (MINUTA)

21 Jan 2024 1226