Un pacient de la Spitalul Județean și-a dat foc

 
Un puternic incendiu a cuprins în această seară Secția de Pshiatrie a Spitalului Județean Satu Mare. 

Un pacient și-a dat foc, aprinzând mai multe saltele din salonul în care era internat. Bărbatul a suferit arsuri pe 20% din suprafața corpului, iar o femeie din respectivul salon a fost intoxicată cu fum. Ambele persoane au fost transportate la Unitatea de Urgență, informează dcnews.ro.

Cei 38 de pacienți au fost evacuați și mutați la secția „Acuți" în timp util. La fața locului s-au deplasat șapte autospeciale de pompieri, două ambulanțe SMURD precum, polițiști și jandarmi.

„Un pacient bolnav de la Psihiatrie şi-a dat foc la saltea, respectiv la patul pe care era aşezat. De acolo a pornit focul. În salon era o bătrânică şi din cauza fumului mai accentuat a fost preluată şi dusă la UPU. De asemenea, pacientul care a dat foc am înţeles că avea arsuri uşoare. În rest, mă bucur că pentru alţi pacienţi nu a fost o problemă. Vedem cum putem mai departe să neutralizăm şi să corectăm măsurile, după care vom analiza cauza, cum s-a produs şi din ce cauză a fost posibil un asemenea incident", a declarat prefectul Eugeniu Avram, potrivit dcnews.ro.


Sursa: dcnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.