Un spectacol care a câştigat Premiul Pulitzer pentru dramaturgie „Gin Rummy“, reluat pe scena Teatrului de Stat Constanţa

Vineri, 18 mai, și sâmbătă, 19 mai, de la ora 19.00, constănțenii au prilejul să se întâlnească din nou cu o piesă excepțională a unui dramaturg american contemporan, într-o distribuție care constituie, în sine, o garanție pentru succes.

Este vorba despre spectacolul „Gin Rummy”, de David Coburn, care, în anul 1978, a câștigat Premiul Pulitzer pentru dramaturgie.

Pe scena Teatrului de Stat Constanța, în cele două roluri - Fonsia Dorsey și Weller Martin - se vor confrunta Nina Udrescu și Liviu Manolache, doi actori ale căror performanțe sunt bine cunoscute publicului constănțean, doi actori cu identități conturate în zeci de ani de actorie și în mulțimea de roluri jucate. Regia spectacolului este realizată de Liviu Manolache, la fel și ilustrația muzicală, iar scenografia poartă semnătura Eugeniei Tărășescu Jianu.

Textul dramaturgului american este paradoxal prin comicul pe care îl extrage dintr-o situație realmente dramatică. Doi pensionari internați într-un sanatoriu se angajează într-un pasionant joc de cărți, situație care generează, pe de o parte, umorul, dar scoate la iveală și dramele celor doi oameni singuri.

Jocul de cărți este mijlocul prin care ei se cunosc și formează un fel de cuplu, este legătura ce se construiește între ei, este combustibilul care îi face să meargă mai departe, extrăgându-și din viață ultimele satisfacții, dăruindu-și unul altuia rațiunea de a exista. Fiecare dintre ei este un izvor de energie pentru celălalt, așa cum se înțelege și din sugestia pe care o constituie numele celor doi: Fonsia vine de la fântână, din latină, iar rădăcina numelui Weller este fântână în limba engleză. 

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul de Stat Constanța te invită la spectacol! Ce piese de teatru puteți viziona la sfârșitul săptămânii

11 Mar 2019 2417

O îmbinare a comicului cu dramaticul și trăirile vieții, reprezentate prin piesele din weekend ale Teatrului de Stat Constanța

24 Oct 2018 1826