UPDATE. Un tren de călători a deraiat în județul Bistrița Năsăud. Traficul feroviar este oprit în zonă

Traficul feroviar a fost oprit, duminică după-amiază, pe magistrala de cale ferată 400, întrucât un automotor fără călători, care se deplasa pentru a fi supus unor reparaţii, a deraiat între localităţile Mărişelu şi Domneşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, potrivit informaţiilor comunicate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) citate de Agerpres.ro

Trenul implicat în incident este un automotor cu trei vagoane care aparţine CFR şi se deplasa pe ruta Satu Mare - Braşov. 

Incidentul nu s-a soldat cu victime, în tren aflându-se doar mecanicul. 

Potrivit informaţiilor primite de CJSU de la faţa locului, au deraiat osiile 5 şi 6, pe la mijlocul garniturii, şi se acţionează pentru repunerea trenului pe calea ferată.

Ca urmare a blocării traficului feroviar, două trenuri de călători au fost anulate, iar în momentul de faţă se caută rute alternative pentru celelalte trenuri de călători.

În sprijinul echipei de lucrători aparţinând CFR, a fost trimis echipajul de descarcerare grea din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bistriţa. 

UPDATE. 

Traficul feroviar a fost reluat, duminică seara, pe magistrala 400, după ce un tren fără călători a deraiat între localităţile Mărişelu şi Domneşti din judeţul Bistriţa-Năsăud, a anunţat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) citat de Agerpres.ro.

"Cu ajutorul echipamentelor hidraulice de pe autospeciala pentru descarcerări grele, pompierii militari bistriţeni alături de echipele de intervenţie de la CFR Călători au reuşit repunerea trenului pe şine. Misiunea pompierilor militari bistriţeni a durat aproximativ o oră. Circulaţia feroviară a fost reluată", a informat CJSU Bistriţa-Năsăud.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trenurile directe dinspre/spre litoral Programul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Se suplimentează trenuri!

12 Apr 2024 542

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2442

CFRDin 14 iunie, tren direct de la București către Istanbul (Halkali), Varna, Sofia și retur.

02 Apr 2024 327

Accident feroviar la Constanța! Autoturism lovit de trenul Regio Constanța – București Nord la trecerea la nivel din zona Cora (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2168

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1059

CFRVagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

13 Mar 2024 450

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 486

IGPR InfotraficTrafic feroviar oprit pe secția CF 501 pe raza localității Căiuți

11 Mar 2024 320

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 636

Razie în trenurile care circulă pe magistrala Constanța – Cernavodă! Au fost aplicate mai multe amenzi

20 Feb 2024 784

Droguri de mare risc într-un tren care venea spre Constanța! Începe procesul

18 Feb 2024 628

UPDATE Un tren de marfă ce circula pe relația Constanța Ferryboat - Iernut s-a defectat în județul Alba. Traficul feroviar, îngreunat în zonă

11 Feb 2024 787

Identificat într-un tren care circula pe ruta Constanța– București Cât timp va petrece după gratii, la Poarta Albă, un bărbat acuzat de tăinuire

05 Feb 2024 724

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 959

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 794