Universitarii amenință Guvernul Cioloș

Consorțiul Universitaria, care reunește cinci dintre cele mai mari universități din țară, a redactat și transmis Executivului  o scrisoare de protest. Reprezentanții mediului universitar solicit MInisterului Educației Naționale și Guvernului retragerea ordonanțe privind salarizarea profesorilor, creșterea finantării pe student și elaborarea unui calendar astfel încât, până în anul 2020, să se ajungă la alocarea a 6% din PIB pentru educație și 1% pentru cercetare.

Dacă nu se va ține cont de solicitările liderilor mediului universitar românesc, cele cinci universități member ale Consorțiului Universitaria – Academia de Studii Economice din Bucuresti, Universitatea din Bucuresti, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi si Universitatea de Vest din Timisoara- amenință cu proteste publice și nu numai. Penru a forța mâna guvernanților, se are în vederesă se apeleze atât la instanțele juridice interne, cât și la forurile europene invocându-se "nerespectarea reglementărilor europene privind consultarea publică în cazul adoptării unor măsuri legislative cu puternic impact economic și social și privind subfinanțarea gravă a învățământului și cercetării în România".


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 688

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 269

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 486

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 414

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 308

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 728

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 404

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 849

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 418

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 479

Guvern S-a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență

04 Apr 2024 441

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -04 aprilie 2024

04 Apr 2024 349

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1708

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 988

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 374