20 Apr, 2019 17:22
1721
Daniela MOLDOVEANU
Zece persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, sâmbătă, pe DN 1, în localitatea clujeană Căpuşu, fiind activat planul roşu, conform
Agerpres.ro. Un microbuz a fost implicat în accident.
"În urma accidentului rutier au rezultat 10 victime. La ora 16.30 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Intervin două autospeciale cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD şi o autospecială pentru transportul victimelor multiple", informează ISU Cluj.
UPDATE.
11 persoane au fost rănite, iar două sunt în stare de inconştienţă, după ce un microbuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 1, în localitatea clujeană Căpuşu, informează ISU Cluj, conform
Agerpres.ro
Potrivit sursei citate, patru dintre persoanele rănite sunt minori. Unul dintre aceştia, în vârstă de 17 ani e în stare gravă, ceilalţi trei sunt conştienţi.
La locul evenimentului, salvatorii intervin cu două autospeciale complexe de descarcerare, două ambulanţe SMURD cu medici, o autospecială pentru transport victime multiple şi 1 echipaj de prim ajutor SMURD. În sprijinul forţelor din teren, au fost trimise şi patru echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanta Judeţean Cluj. La faţa locului este aşteptat un elicopter al SMURD Mureş.
Conform IPJ Cluj, şoferul, de 51 de ani, din Bacău, ar fi adormit la volan.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: