Urmare a demersurilor comune CNE-AEC Elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a li s-au promis manuale din această toamnă!

 
În urma discuțiilor purtate, în ultimele două săptămâni, de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor (CNE) și ai Asociației Elevilor din Constanța (AEC), cu cei ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), în 28 august, în cadrul unei emisiuni televizitate, ministrul Educaţiei, Sorin-Mihai Cîmpeanu, a declarat că, în această toamnă, vor beneficia de manuale și elevii din clasele a XI-a și a XII-a, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011.
CNE si AEC îl felicită pe ministrul Cîmpeanu pentru interesul manifestat față de respectarea drepturilor legitime ale elevilor, cum ar fi cel la manuale gratuite pe tot parcursul învățamântului de stat, contrar predecesorilor săi de la conducere ministerului care au refuzat să respecte legea și au ignorat doleanțele elevilor.
În perioada următoarea, reprezentanții CNE și AEC se vor întâlni cu reprezentanții MECŞ pentru a discuta despre modul în care se vor aplica prevederile legii, astfel încât elevilor să le si pună în aplicare acest drept cât de repede posibil. De asemenea, vom solicita reprezentanților ministerului educației alocarea sumei necesare pentru achiziționarea manualelor aferente anului școlar viitor, în Legea bugetului de stat pentru anul 2016.
 “Faptul că după patru ani de când Legea Educației nr. 1/2011 e în vigoare ne aflăm în situația în care Ministerul recunoaşte şi începe demersurile de a respecta dreptul elevilor de clasele a XI-a şi a XII-a de a beneficia de manuale gratuite este lăudabil pentru actualul ministru şi de condamnat  pentru fostele mandate. Important din acest moment e să identificăm mecanismele prin care vor ajunge manualele la elevi şi sperăm ca Ministerul Educației să finanțeze cu o sumă corespunzătoare pentru acest an şcolar, iar anul viitor să garanteze manuale gratuite pentru toți elevii şi toate materiile de studiu. Felicităm Ministerul Educației pentru că a inițiat acest demers normal şi aşteptat de mult timp.” a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Horia-Șerban Onița.
“Domnul ministru Cîmpeanu este primul ministru al educației, din anul 2011 încoace, care dorește punerea în aplicare a legii în privința manualelor pentru ciclul liceal superior, de altfel, un lucru perfect normal într-un stat de drept, contrar predecesorilor săi care ignorau flagrant litera legii și părerile reprezentanților elevilor. Prin această măsură, rezultatele la examenul de bacalaureat vor fi îmbunătățite în mod direct, iar calitatea educației va crește, până în prezent statul neasigurând pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a nici măcar minimul necesar, adică suportul de curs” a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IFCO SA, undă verde de la APM Constanța pentru ridicarea unui bloc pe strada Sentinelei

11 Jan 2024 876

Eficiența și ușurința folosirii - caracteristici ce nu trebuie să lipsească de la dispozitivele pentru gătit

16 Aug 2023 749

Ziua Învăţătorului, marcată, în fiecare an, la data de 5 iunie

05 Jun 2023 1072

Muzeul Național de Istorie a României anunță o nouă expoziție! Ce puteți admira

27 Jan 2023 1129

#ConstanțaEsteBine Ziua 210 – 29.07.2022 Astăzi sărbătoresc vacanța

29 Jul 2022 1364

Gigantul auto care renunță la cutiile de viteze manuale din 2023

25 May 2022 2129

24 ianuarie în istorie Cântecul „Deșteaptă-te, române!” a devenit imnul de stat al României. Ce alte evenimente au avut loc

24 Jan 2022 1712

Senatorul Remus Negoi a cerut ministrului Agriculturii acordarea ajutoarelor financiare pentru viticultorii din Dobrogea, afectaţi de secetă

22 Dec 2021 3303

Orest Tafrali - istoric român, membru corespondent al Academiei Române

05 Nov 2021 2353

Forțele Navale Române Peste 400 de cărți, donate bibliotecii Școlii gimnaziale "Gheorghe Lazăr" din Corbu

28 Apr 2021 1626

#citeșteDobrogea Excavații și utilaje folosite la lucrările Canalului Dunăre-Marea Neagră

07 Oct 2020 3895

Ziua internaţională a limbajului semnelor, marcată la 23 septembrie

23 Sep 2020 2112

Schimbare totală de paradigmă „Generația fără manuale” va susține Evaluarea Națională 2021 pe modelul testelor PISA

20 Jul 2020 7361

#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea Dobrogea, „maidanul de încăerare între turci şi ruşi”

13 Jul 2020 2494

A încetat din viață o somitate a matematicii românești

25 May 2020 18990