Urmările loviturii de stat din Turcia. Șase zboruri din și către aeroportul Ataturk, anulate

Toate zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt anulate în momentul de față, a anunțat în această dimineață, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al companiei TAROM, Georgeta Dinu.
 

"În momentul de față, zborurile către aeroportul Ataturk din Istanbul sunt anulate. Cursa TAROM RO 261/2 cu ora planificată de decolare 8:35 a fost anulată. Recomandăm pasagerilor cursei RO 263/4 să contacteze Call Center-ul TAROM pentru a afla informații despre situația zborurilor. Numerele de telefon disponibile sunt 9631, 021.2046464, 021.3034400, 021.3034444", a precizat Georgeta Dinu, citată de agerpres.ro.

 
Potrivit site-ului Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), au fost anulate trei curse care urmau să decoleze în cursul zilei de astăzi, două aparținând companiei Turkish Airlines, iar una operatorului aerian român TAROM. Aeronavele urmau să decoleze la orele 5:55 și 10:00 (Turkish Airlines) și la 8:35 (TAROM).
 
De asemenea, și la Sosiri figurează trei curse anulate, care ar fi trebuit operate de aceleași companii aeriene. Este vorba despre zborul TK 1041 (Turkish Airlines), cu sosire pe Aeroportul Henri Coandă la ora 01:25, zborul TK 1043 (Turkish Airlines), sosire 5:55, și zborul RO 262 (TAROM), sosire la 11:55.
 
Cursele aeriene internaționale de pe aeroportul Ataturk din Istanbul ar putea fi reluate curând, a anunțat sâmbătă dimineața organizația europeană pentru securitatea navigației aeriene (Eurocontrol), transmite agenția Reuters.
 
Activitatea pe aeroport a fost sistată în urma tentativei de lovitură de stat militară și în zona acestuia au apărut vehicule militare, care între timp s-au retras.
 
Avioanele ce au ca destinație aeroportul Ataturk sunt în continuare deviate către alte aeroporturi, întrucât din cauza suspendării decolărilor începând cu ora 20:31 GMT pe platforma aeroportului nu mai există spațiu pentru parcarea altor avioane, precizează Eurocontrol, menționând totuși că situația acolo continuă să fie neclară.
 
Dar acest organism european confirmă că în prezent centrul de control al traficului aerian de pe aeroport funcționează normal. Anterior, pe harta de pe website-ul de specialitate flightradar.24 aeroportul Ataturk apărea cu specificația "No callsign"' (fără semnal), sugerând că nu funcționează controalele de trafic.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Operațiune amplă a poliției în Ungaria! Vizată o grupare ce ar fi pregătit o lovitură de stat

24 Jan 2024 969

148 de ani de la înființarea la Galați a Școlii de flotilă!

18 Nov 2020 1815

Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța marchează trei ani de la tentativa eșuată de lovitură de stat

12 Jul 2019 2865

D'Artagnan ar fi fost invidios CSS1 Constanţa a dat lovitura la Naţionalele de scrimă. Şapte medalii, dintre care patru de aur! (galerie foto)

21 Jun 2018 4078

Astăzi, începe procesul pentru lovitura de stat din Turcia

28 Feb 2017 2119

Aproximativ 10.000 de persoane sunt investigate de autorităţile turce pentru mesajele postate pe reţelele de socializare

24 Dec 2016 1581

Ianis Hagi a ajutat din nou Fiorentina Primavera în meciul cu Vicenza

03 Dec 2016 2102

Turcia Peste 35.000 de arestări după tentativa de lovitură de stat

23 Oct 2016 1935

Stylianos Pattakos a murit la vârsta de 103 ani. De ce numele lui e important

09 Oct 2016 1857

Turcia a eliberat circa 34.000 de deţinuţi pentru a le face loc altor suspectaţi de legături cu tentativa de puci

02 Sep 2016 2147

Închisori neîncăpătoare Hoții din Turcia, eliberați mai repede pentru a face loc puciștilor

21 Aug 2016 1986

Peste 40.000 de persoane reţinute în Turcia după puciul eşuat

17 Aug 2016 1665

Doi profesori români au fost reținuți în Turcia pentru că ar fi participat la tentativa de lovitură de stat

17 Aug 2016 1716

Turcia 43 de jurnaliști au fost arestați

14 Aug 2016 1936

interetnica.ro "Fiecare jurnalist are libertatea să îşi facă meseria"

12 Aug 2016 1878