Va merge Carmen Iohannis la audieri la Parchetul General? Ce a declarat șeful statului

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că soţia sa se va prezenta la audierile de la Parchetul General, transmite Agerpres.ro

"Bineînţeles, nu avem nimic de ascuns. Aceste speculaţii sunt total fără niciun suport", a spus şeful statului, întrebat dacă soţia sa se va prezenta la audierile de la Parchetul General.


Pe 10 decembrie, Carmen Iohannis, soţia preşedintelui Klaus Iohannis, i-a anunţat pe procurorii de la Parchetul General că nu se poate prezenta la audieri, invocând motive de sănătate.

Soţia preşedintelui a fost citată la Parchetul General pentru a fi audiată într-un dosar deschis ca urmare a unui denunţ în legătură cu sumele de bani obţinute din închirierea unui imobil.

Potrivit unor reprezentanţi ai PG, avocatul lui Carmen Iohannis a venit la Parchetul General şi a depus documente medicale care atestă faptul soţia preşedintelui nu se poate prezenta pentru a fi audiată.

Urmează ca procurorii să stabilească o altă dată pentru audierea acesteia.

Carmen Iohannis a mai fost chemată o dată la Parchetul General, în data de 15 noiembrie, însă ea le-a transmis atunci procurorilor că nu se poate prezenta la audieri, deoarece îl însoţea pe preşedintele Klaus Iohannis într-o vizită în Marea Britanie.

Sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LISTĂ 13 judecători și procurori ies la pensie! Klaus Iohannis a semnat decretele

10 Nov 2023 1097

Ziua Marinei Române 2023 Președintele României, Klaus Iohannis, alături de soția lui pe faleza Cazino din Constanța (FOTO)

15 Aug 2023 1473

Mai mulți judecători părăsesc sistemul prin pensionare! Președintele Iohannis a semnat decretele

07 Jul 2023 1354

Decretele au fost semnate! Mai mulți judecători ies la pensie. Iată cine sunt

03 Jul 2023 1260

Președintele României, Klaus Iohannis, primit la Palatul Imperial din Tokyo, de Împăratul Japoniei (GALERIE FOTO)

07 Mar 2023 1124

Mai mulți magistrați se pensionează. Președintele României a semnat decretele

23 Feb 2023 1110

Magistrat din Curtea de Apel Constanța, la pensie. Președintele a semnat decretul

03 Jan 2023 1554

Nou membru în CA al CNAS, numit de Klaus Iohannis

23 Aug 2022 1114

Carmen Iohannis, fotografie cu elevii săi, la final de liceu. Ce mesaj le-a transmis

27 May 2022 1431

Detalii despre rochia pe care Carmen Iohannis a îmbrăcat-o la întâlnirea cu Jill Biden. ”Toate ţinutele sunt returnate designerului”

09 May 2022 1409

Carmen Iohannis, mesaj după vizita Primei Doamne a SUA „Grija pentru suflet şi comunicarea n-au graniţe!”

07 May 2022 2223

Sorin Cîmpeanu „Elevii și profesorii români au dat dovadă de solidaritate”

07 May 2022 1847

Prima Doamnă a SUA Jill Biden le-a spus mamelor din Ucraina că sunt uimitoare. Ce mesaj le-a transmis românilor (VIDEO)

07 May 2022 1588

Jill Biden și Carmen Iohannis, în vizită la o școală care găzduiește elevi ucraineni (VIDEO)

07 May 2022 1590

Imagini de la întâlnirea dintre Jill Biden cu preşedintele Iohannis şi soţia sa, Carmen

07 May 2022 1374