Valentin Tătar, ofiţer de poliţie judiciară din cadrul DNA, sub urmărire penală

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispoziţiilor art.483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpatului:

Tătar Valentin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea în concurs a 3 infracțiuni, din care una în forma tentativei, de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie – iunie 2014 inculpatul Tătar Valentin, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a transmis unor persoane informaţii nedestinate publicităţii, din 2 dosare penale.
În prezenţa apărătorului ales inculpatul Tătar Valentin a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Tătar Valentin, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Cluj.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ofițer de poliție judiciară reținut de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

23 Jan 2024 1087

Oficial! Petrică Bacaim, de la Garda de Coastă, trimis în judecată de DNA. Ar fi transmis unor jurnaliști informații nedestinate publicității

09 May 2023 2388

Ofițer de poliție judiciară de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, reținut de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

28 Jun 2022 1222

Un fost ofițer DNA, întors de pe drumul libertății de Tribunalul Constanța. Cererea de eliberare condiționată, respinsă

08 Feb 2021 1874

Dan Emil Manolachi, fost ofiţer în DNA şi în IPJ Constanţa, poate fi eliberat condiționat. Cine se opune

29 Dec 2020 3470

Înalta Curte i-a redus pedeapsa lui Dan Emil Manolachi, fost ofiţer în DNA şi în IPJ Constanţa

19 Nov 2020 2333

Marius Eduard Moise, fost ofițer de poliție judiciară din DNA, pus sub control judiciar

19 Oct 2020 2111

IPJ Constanța are un nou șef. Un fost ofițer DNA Adjuncții comisarului șef Glugă

03 Jul 2020 5800

DNA Ofițer de poliție, trimis în judecată pentru mită și trafic de influență. Suma pretinsă - 1.100.000 euro

18 Jun 2020 1547

Un fost ofiţer DNA condamnat, la Constanţa, la nouă ani de închisoare, nemulţumit de pedeapsă

19 Dec 2019 1728

Un fost ofiţer DNA a fost condamnat, la Constanţa, la nouă ani de închisoare! (document)

30 Nov 2019 3853

Decizie definitivă în cazul lui Dan Emil Manolachi, fost ofiţer DNA

03 Oct 2019 2218

Nouă ani de închisoare pentru un fost ofiţer DNA. Dosarul, la Înalta Curte

28 Sep 2019 1956

Dan Emil Manolachi, fost ofiţer în DNA şi în IPJ Constanţa, eliberat condiţionat. Decizia nu este definitivă

02 Feb 2018 4588

Cum a „căzut“ Bolboşanu, fost şef din Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (rechizitoriu)

14 Jul 2016 5232