Valoare - 350.000 de leiMarfă contrafăcută, depistată în Portul Constanţa

Peste 40.000 de jucării şi aproximativ 2.250 de articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 350.000 de lei, au fost descoperite de poliţişti, în Portul Constanţa, în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor comise în legătură cu operaţiunile de import - export şi a produselor contrafăcute ori piratate.

Ofiţerii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., în colaborare cu inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud şi reprezentanţi ai D.S.A.O.V. Bucureşti, au efectuat controale asupra mărfurilor existente în patru containere sosite în Portul Constanţa Sud Agigea, la data de 11 aprilie a.c., având ca destinatar mai multe societăţi comerciale din Bucureşti. Containerele erau încărcate cu diverse mărfuri, respectiv 44.270 de jucării şi 2.239 de articole de îmbrăcăminte, marfă de provenienţă China, în valoare de 352.424 lei. Mărfurile descoperite au fost reţinute de către organele vamale în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, s-au întocmit dosare penale, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 359

Bunuri estimate la peste 19 milioane de lei Zeci de locomotive ale CFR Marfă SA, scoase la mezat de AJFP Constanța (DOCUMENT)

09 Mar 2024 4180

Tânăr surprins de polițiști într-o parcare din Constanța cu marfă contrafăcută. I s-a întocmit dosar penal

25 Feb 2024 684

Garda de Coastă Pantofi sport contrafăcuţi, depistaţi în Portul Constanța (FOTO)

23 Feb 2024 538

UPDATE Un tren de marfă ce circula pe relația Constanța Ferryboat - Iernut s-a defectat în județul Alba. Traficul feroviar, îngreunat în zonă

11 Feb 2024 733

Ministrul Adrian Câciu „Împreună cu Comisia Europeană trebuie găsită o formulă de a compensa fermierii“

21 Jan 2024 694

CFR Vagoane de marfă deraiate la intrare în stația Becean, pe Someș

13 Dec 2023 708

În județul Suceava Peste 20.000 de pachete de ţigări de contrabandă, în valoare de 240.000 lei, confiscate la frontiera de nord

10 Dec 2023 800

Incendiu violent în curtea interioară a unui complex comercial din Cluj Napoca

09 Dec 2023 831

Știri Constanța azi Un copac a căzut în zona pieței Tomis 2. Mai multe mașini au rămas blocate (FOTO+VIDEO)

07 Dec 2023 1284

CNAIR avertizează! Sunt estimate creșteri ale timpilor de așteptare la graniță pentru transportul de marfă

23 Nov 2023 747

SNTFM CFR Marfă a vândut nava ferry-boat „Mangalia”

16 Nov 2023 986

economedia 40.000 de tone de îngrășăminte suspecte că provin din Rusia sau Belarus, sechestrate în Portul Constanța

10 Nov 2023 1016

Sulina Controlul navei Brave Leader, sub pavilion Liban! Ce au descoperit inspectorii vamali

06 Nov 2023 780

Garda de Coastă Bunuri contrafăcute în valoare de milioane de lei, descoperite într-un camion de marfă (VIDEO)

03 Nov 2023 738