Vânzarea băuturilor energizante ar putea fi interzisă persoanelor cu vârste sub 18 ani. Ce prevede proiectul Ministerului Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern care prevede interzicerea vânzării băuturilor energizante persoanelor cu vârste sub 18 ani, dar şi comercializarea acestora prin automate, informează Agerpres.ro. 
 
Proiectul prevede şi interzicerea comercializării băuturilor energizante în unităţi sanitare, în incinta şi la o distanţă mai mică de 50 metri faţă de orice punct de acces în unităţi de învăţământ, cu excepţia unităţilor de învăţământ superior. Distanţa se va măsura pe lungimea drumului public.
 

"Prezenta hotărâre are drept scop protejarea sănătăţii populaţiei din România prin stabilirea unor măsuri privind prevenirea şi limitarea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin interzicerea comercializării băuturilor energizante către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a populaţiei şi informarea consumatorilor cu privire la efectele consumului de băuturi energizante asupra sănătăţii", se arată în proiect.

 
Potrivit documentului, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile de specialitate, pot să solicite producătorilor, distribuitorilor sau importatorilor de băuturi energizante, pentru fiecare marcă sau tip, documente, inclusiv buletine de analiză, care să demonstreze conformitatea produselor cu legislaţia în vigoare.
 
Amenzile prevăzute în proiect sunt cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei.
 
În document se menţionează că produsele introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 1 iulie 2018 care nu respectă cerinţele pot fi comercializate până la epuizarea acestor stocuri.
 
Proiectul este pus în dezbatere publică până pe 25 iulie.

Sursa:  Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 339

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 519

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 500

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 554

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 543

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 770

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 722

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 965

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 822

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 639

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 936

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 649

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 723

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 925

Șase palestinieni au fost uciși în urma unui atac aerian israelian, în Cisiordania

07 Jan 2024 568