Veşti bune pentru părinţii care au cereri în aşteptare pentru înscrierea copiilor în creşă

În cadrul ședinței de Consiliu local de ieri a fost aprobat proiectul de hotărâre privind închirierea unui spațiu cu destinația de creșă de către Serviciul Public de Asistență Socială Constanța. „Recunoaștem că avem un deficit de locuri și ne dorim să avem mai multe creșe. Mă bucur că avem, de la an la an, din ce în ce mai mulți copii pe raza municipiului Constanța. Serviciul Public de Asistență Socială va închiria un nou spațiu și sper ca anul acesta numărul constănțenilor care își lasă copilul la creșă să crească”, a precizat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.
Emil Mereuţă, şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială susţine că a fost identificat un spaţiu pe bulevardul Brătianu care poate fi amenajat astfel încât să rezolve temporar cele peste 450 de cereri de înscriere în creşte aflate în aşteptare.
Abia în luna septembrie părinţii vor putea răsufla uşuraţi. Şi asta pentru că totul depinde de procedurile de achiziţie derulate în prezent de municipalitate pentru mandardarea creşelor existente. "Dacă sunt atribuite aceste lucrări, vom fi nevoiţi să mutăm copiii din creşele care intră în reparaţii în noul spaţiu de pe Brătianu. Oricum noi continuăm că căutăm şi alte soluţii pentru a răspunde cererilor părinţilor", susţine Mereuţă.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O creșă va fi construită la Valu lui Traian, județul Constanța cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării

13 Jun 2023 1186

Atenție, părinți! A fost publicat Ordinul Ministerului Educației pentru înscrierea la grădiniță. Calendarul (DOCUMENTE)

31 May 2023 1783

Surse Fost auditor al Curții de Conturi Conturi Constanța, trimis în judecată de DNA. Partea vătămată, fosta şefă a creşelor din Primăria Constanţa

27 Apr 2023 1632

UPDATE Cine le va administra? Reabilitate cu bani din PNDL, două creșe din Constanța sunt pustii! Nu au primit autorizaţii necesare pentru funcționare

26 Mar 2023 2216

Contracte de peste 1 miliard de euro prin PNRR semnate de Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea clădirilor și construirea de creșe

17 Nov 2022 900

Ce vrăji a mai făcut directoarea Poptile de la DGAS?! Creșele, cantina socială și căminul de bătrâni din Constanța riscă să rămână fără alimente (DOCUMENTE)

05 Nov 2022 3808

124 de creșe construite prin PNRR. În județ sunt doar trei, în Murfatlar, Techirghiol și Hârșova. Niciuna la Constanța

22 Oct 2022 1563

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila „Asigurăm finanțarea, din fonduri europene, pentru construcția a 124 de creșe noi“ (DOCUMENT)

07 Sep 2022 1250

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila „Am semnat primele contracte de finanțare, prin PNRR, pentru construcția de creșe“

01 Sep 2022 1050

Pensiuni, tabere, creșe și grădinițe, verificate de ANSVSA. Amenzi de peste 700.000 lei, aplicate

01 Aug 2022 1174

Ministerul Dezvoltării, anunț important despre construirea unor noi creșe

23 Jun 2022 1195

Creșe noi în județul Constanța. În ce localități vor fi construite

16 Jun 2022 1650

Primarul Municipiului Constanța „Vești bune pentru părinți. Construim două creșe noi în Constanța“

25 May 2022 1468

Lege promulgată Alocația de hrană pentru persoanele aflate în centrele rezidențiale de asistență socială crește, la nivel național, de la 1 iunie 2022

23 May 2022 3171

Ministerul Dezvoltării va finanța construcția a 6 creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic

06 May 2022 1124