Veşti tragice din Italia - MAE confirmă moartea încă unui român

Bilanţ tot mai negru pentru România în urma seismului devastator din Italia. Ministerul român de Externe confirmă, în această seară, decesul încă unui conaţional de-al nostru.

Potrivit MAE, numărul românilor care şi-au pierdut viaţa în urma seismului din Amatrice a ajus la 11. În acelaşi timp, 14 cetăţeni români sunt încă daţi dispăruţi şi sunt căutaţi printre ruine.

Trei persoane, care figurau inițial ca fiind dispărute, au fost identificate și sunt în viaţă. Doar una dintre aceste persoane este în prezent internată într-o unitate medicală, starea sa de sănătate fiind stabilă.

Reprezentanţii Ambasadei României la Roma sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi în prezent 6 cetăţeni români răniţi în urma producerii seismului.

Echipa consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE s-a adăugat echipelor mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate deja pe teren.

Luni, 29 august 2016, vor fi repatriate corpurile neînsuflețite a cinci cetățeni români decedați în seismul produs pe 24 august.

Cele două transporturi funerare, ale căror costuri au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de Urgență aflat la dispoziția ministerului, vor pleca, în cursul zilei de luni, pe cale rutieră, către țară.

Precizăm faptul că, cele trei echipe consulare mobile își vor continua activitatea și demersurile la fața locului până la repatrierea tuturor corpurilor neînsuflețite ale cetățenilor români decedați și până la clarificarea situației persoanelor de cetăţenie română declarate dispărute până la acest moment, se arată în comunicatul emis de MAE în această seară.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56,  Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 și (0039)  051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanţe familiilor cetăţenilor români care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi acordă în continuare întreaga asistență necesară.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur în Italia! Oamenii au ieșit în stradă

09 Mar 2023 1541

Românii au talent Povestea cutremurătoare de viață a lui Iustin Călin. Tânărul i-a impresionat pe jurați cu o interpretare la pian a melodiei „Caruso” (VIDEO)

19 Feb 2022 3619

Cutremurul care i-a speriat, pe italieni, în această noapte. A fost la numai cinci kilometri adâncime

24 Jun 2019 2520

Cutremurul, de suprafaţă, care i-a scos din case pe italieni în acestă dimineaţă. Două victime. Unde a fost epicentrul. Replici

26 Dec 2018 3077

Cutremur puternic în Italia! Epicentrul în sudul țării. Ce magnitudine a avut seismul

16 Aug 2018 2177

Italia, zguduită astăzi de două cutremure produse în aceeași zonă

25 Apr 2018 3162

Panică în Italia. Un cutremur violent a scos oamenii din case. Ce magnitudine au avut seismul și replica ce a urmat

10 Apr 2018 4536

Italia, zguduită de un cutremur de suprafaţă. Ce magnitudine a avut. Oraşe apropiate de epicentru

04 Apr 2018 2884

A fost cutremur în Italia. La ce adâncime s-a produs și ce magnitudine a avut

19 Jan 2018 3555

Cutremur în centrul Italiei, în apropiere de Amatrice, zonă grav afectată de seismul din 2016. Ce au constatat specialiştii

04 Dec 2017 2042

Update Cutremur violent în Italia. Clădiri prăbuşite. O persoană a murit, câteva zeci rănite și altele dispărute. Un an de la cutremurul care a ras localități întregi din Italia (foto+video)

22 Aug 2017 4929

Panică. Două cutremure puternice de suprafață i-au scos pe italieni din case în zorii zilei

03 Feb 2017 3130

Panică. Trei cutremure puternice, de suprafață, au zguduit Italia într-o oră. Mai multe replici

18 Jan 2017 2427

Scurt dar puternic Un cutremur de suprafață, produs în această dimineață, i-a speriat pe italieni

02 Jan 2017 3238

Încă un cutremur în Italia. S-a simţit inclusiv la Roma

29 Nov 2016 2534