Vezi aici decretele semnate de preşedintele Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat marţi, 20 decembrie a.c., următoarele decrete: · Decret privind promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2012; · Decret privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012; · Decret pentru promulgarea Legii asistenţei sociale; · Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului între România şi Regatul Spaniei cu privire la funcţionarea Institutului Cultural Român de la Madrid şi a Centrului Spaniol al Institutului Cervantes din Bucureşti, semnat la Madrid la 19 octombrie 2010; - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Tratatului între România şi Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Oslo la 20 septembrie 2010; · Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind spaţiul aerian comun dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 2 decembrie 2010; - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Hanoi la 13 aprilie 2011; · Decret privind promulgarea Legii pentru abrogarea alin. 2 al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. · Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de Liber Schimb între Uniunea Europeană şi Statele Membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Coreea, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 6 octombrie 2010; - Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a celui de-Al Cincilea Protocol Adiţional semnat la Sofia la 21 octombrie 2009, la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Skopje la 26 septembrie 1998l. · Decret privind trecerea în rezervă a domnului general de brigadă – cu o stea Geru Ion-Marin, din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale; · Decret privind înaintarea în gradul de general maior – cu două stele a domnului general de brigadă – cu o stea Şerban Liviu, din Ministerul Apărării Naţionale şi trecerea acestuia direct în retragere cu noul grad. · Decret privind rechemarea domnului Ovidiu Dranga din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Belgiei; · Decret privind rechemarea domnului Răzvan-Victor Rusu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Italiană, în Republica Malta şi în Republica San Marino. · Decret privind numirea doamnei Şortan Delia Mihaela în funcţia de judecător la Judecătoria Deva; · Decret privind numirea domnului Rizea Emanuel în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 326

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Georgianei Ivan, secretarul general al comunei Limanu (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 225

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA pune la bătaie peste 1,5 miliarde de lei pentru lucrările de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Constanța – Mangalia (DOCUMENT)

24 Apr 2024 373

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 333

Polaris M Holding Un viitor mai verde, alături de Școala Gimnazială Nr. 8 Constanța și Școala Generală "Gheorghe Titeica" nr. 30 (FOTO)

24 Apr 2024 330

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 215

Vești bune pentru pensionari! Pensiile ar putea fi livrate înainte de Paște

24 Apr 2024 426

Indemnizaţia de 4.950 lei pe lună Au fost numiți administratorii provizorii pentru Consiliul de Administraţie al SC Termica Distribuţie Năvodari SRL

24 Apr 2024 373

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 355

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 249

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 177

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 11 și DEX 12

24 Apr 2024 171

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

24 Apr 2024 171

Infotrafic Atenție, șoferi! Ploaie torențială pe Autostrada A2 București - Constanța

23 Apr 2024 337

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 800